Cafeaua Amaroy, importată oficial în România

Începând cu luna martie a acestui an, JBC EDEN este importatorul oficial al cafelei Amaroy în România, societate ce a încheiat un contract de importator unic al acestui brand pentru România cu producatorul şi retailerul german Aldi Süd GmbH. Recent am stat de vorbă cu Doamna Caroline Selea, Director Economic JBC EDEN care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:

Retail-FMCG.ro: Care este istoricul JBC pe piața romanească, cu privire la comercializarea cafelei Amaroy?

CS: „Cu brandul Amaroy avem deja un istoric clădit de ceva timp, deoarece cerințele sunt şi au fost întotdeauna foarte mari, iar potențialul acestui produs este considerabil. Am început să introducem Amaroy pe piață încă din 2008, perfect legal din toate punctele de vedere, cu plata accizelor și a TVA-ului (însa trebuie să menționez că pe vremea aceea fara acordul oficial producatorului Aldi). Produsele le achiziționam de la un dealer en gros din Germania, iar procedura era destul de complicată. Întampinam probleme la asigurarea continuităţii de marfă, deoarece nu știam când și ce cantitați ne poate livra furnizorul nostru de la acea vreme.

Din păcate, în trecut, pe lângă cantitatea pe care o aduceam legal în ţară, se strecurau şi acele „importuri” cu sacoşa de cafea Amaroy, deci la negru, evitând astfel din start plata TVA-lui şi a accizelor de cafea.”

Retail-FMCG.ro: Ce i-a convins pe cei de la Aldi sa intre pe piaţa din România cu Amaroy, prin JBC?

CS: „Un factor decisiv a fost istoria pe care o aveam în acel moment cu acest brand şi experienţa noastră pe piaţa din România în importul şi comercializarea cafelei. După diverse analize şi negocieri ne-am decis împreuna la o alianţă strategică.

Conform regulilor pieţei libere, comerţul legal cu acest produs nu putea fi interzis dar marfa cumparată direct din magazinele Aldi şi adusă neoficial nu putea fi monitorizată absolut deloc. Cum cererea pentru acest produs a existat şi există evident aici în România, ne-am gândit că am putea-o satisface noi în mod oficial.

Desigur că pe piata din România va mai exista şi pe viitor cafea Amaroy adusă la negru, dar vizunea comună a producatorului  Aldi şi a societăţii JBC-Eden este ca în cel mai scurt timp, această cantitate să scadă la un nivel neglijabil.

Deja pot sa spun că de când am început colaborarea directă cu Aldi, s-a constatat o semnificativă diminuare a cantitaţilor “importate” cu sacoşa, aceasta în mare parte datorită eforturilor depuse de socitatea noastră de a oferi consumatorilor acest produs în mod constant şi la un preţ corect.”

Retail-FMCG.ro: Ce gramaje şi ce arome de cafea Amaroy importaţi în acest moment?

CS: „Momentan aducem Amaroy Extra la 500 g. Pe viitor vom aduce şi celalalte produse din gama deţinătorului brandului de cafea: Amaroy Unser Bester, Amaroy Milde Bohne etc. Şi analizăm în momentul de faţă şi posibilitatea de a importa şi varianta Amaroy Extra la 250 g.”

Retail-FMCG.ro: Care este strategia JBC cu privire la promovarea cafelei Amaroy?

CS: „Atât pentru retailul modern cât şi pentru comerţul tradiţional dorim să impulsionăm şi să susţinem vânzările pe lungă durată cu diferite promoţii, cel mai important instrument fiind promovarea prin preţ sau discount. Nu vom neglija nici actiunile de promovare instore. Dacă ţinem cont de situaţia complicată care există momentan pe piaţă din cauza presiunii monedei Euro şi a ratei de inflaţie, noi suntem de parere că, cafeaua de calitate nu trebuie să devina un articol de lux ci dimpotrivă un articol accesibil pentru fiecare consumator.”

Retail-FMCG.ro: Cum a fost piaţa cafelei în acest an?

CS: „Cifrele exacte se vor stabili la sfârşitul anului după perioada vânzărilor de sărbători, cunoscută ca având un vârf dar se aşteaptă totuşi o mică scădere a consumului faţă de 2010.

Dacă vorbim de JBC EDEN, 2011 este un an în care a înregistrat creşteri semnificative ale volumului de vânzări în fiecare lună la toate categoriile de cafea pe care le comercializează: Amaroy Extra, gama Melitta şi Grandos.”

Retail-FMCG.ro: În ce segment de calitate se încadrează cafeaua Amaroy?

CS: „Cafeua Amaroy Extra este o compoziţie aromatică din cele mai alese boabe de tip Arabica (100%), recoltate în cele mai mai bune regiuni din lume unde se cultivă cafeaua. Deci vorbim de o cafea premium oferită către consumatori cu un raport calitate/preţ foarte bun.”

Retail-FMCG.ro: Care sunt obiectivele pentru anul 2012 în ceea ce priveşte cafeaua Amaroy?

CS: „În primul rând avem în vedere colaborarea directă cu reţele naţionale şi internaţionale din retailul modern, mă refer la acele reţelele cu care nu avem încă contracte pentru că în momentul de faţă deja colaboram cu o mare parte dintre ele.

Pentru piaţa tradiţională planificăm o pătrundere şi o acoperire şi mai bună pentru a putea satisface cât mai bine nevoile consumatorului. Prin încheierea de partenariate strategice cu firme de distribuiţie puternice în fiecare judeţ al ţării şi bineinţeles în Bucureşti ne dorim ca în cel mai scurt timp să realizam o acoperire naţională.

În general vorbind, dorim să menţinem şi să dezvoltăm şi în 2012 ritmul de creştere şi succesul produselor comercializate de noi.”

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,826 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Importatori » Cafeaua Amaroy, importată oficial în România
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. Daca ceea ce se gaseste oficial in romania si se numeste ”Amaroy ” este acceiasi produs cu cel din Germania insemna ca eu sunt presedintele Obama .
    vindeti gogosi la oameni !

    Răspunde
  2. at-i schimbat ambalajele,doar doar vati recastiga piata,dar dupa prima cana isi da oricine seama ca a luat teapa.

    Răspunde
  3. De ce nu aducetisi Amaroy unser bester,ambalaj bleomaren,este cea mai buna cafea Amaroyo,se gaseste in germania,la magazinele Aldi.cu 3,99 euro.Am gasit in Timisora,foarte ieftina 12-13 lei,dar fand doar engros,la palet.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: