„Dă cu pace” – prima campanie de imagine pentru ZIZIN

Lowe&Partners derulează prima campanie de imagine pentru ZIZIN, care are drept obiectiv diferențierea brandului în fața consumatorilor, într-o piață aglomerată și vocală, cea a apelor minerale.

“Apa minerală ZIZIN se bucură, din cele mai vechi timpuri, de recunoașterea efectelor benefice pe care le are asupra organismului. Microbiologic pură de la sursă, apa minerală este potrivită pentru consumul zilnic al întregii familii, astfel, cu ZIZIN trăiești sănătos și în armonie. Conceptul propus de Lowe&Partners reflectă și transmite cu fidelitate valorile ZIZIN iar modalitatea creativă de promovare a acestora reprezintă motivul pentru care am ales să lucrăm împreună. ”, a declarat Erhard Lorenz, Director Marketing, Apemin ZIZIN.

#dacupace intre fratiParteneriatul dintre Lowe&Partners și ZIZIN pornește cu prima campanie creativă integrată ”Dă cu pace”, campanie în care oamenii devin ambasadori ZIZIN și dau cu pace.

“În fiecare zi oamenii au parte de conflicte inerente, fie că vorbim despre familie sau despre situații din viața cotidiană. Astfel de momente duc la o stare de nervozitate care îi poate face pe oameni să își piardă cumpătul și să acționeze impulsiv. Se știe însă că o persoană echilibrată spune întotdeauna mai ușor ‘’iartă-mă’’, iar ZIZIN propune un stil de viață echilibrat, mai cumpătat și mai înțelegător, de aici conceptul campaniei Dă cu Pace.”, spune Diana Stancu Mottok, Account Director, Lowe&Partners.

Campania este ancorată în platforma onlin www.dacupace.ro ce are la bază un instrument interactiv prin care utilizatorii sunt încurajați să transmită mesaje împăciuitoare adresate persoanelor cu care s-au certat.

Aplicația permite transmiterea unei dedicații muzicale personalizate prin intermediul lui Bogdan, vocalul trupei El Negro. Acesta a înregistrat 3 clipuri pe un fond muzical și versuri special create pentru a rezolva situația în care se pot afla aceștia: după o ceartă în cuplu, după o ceartă în familie, sau după o ceartă cu cel mai bun prieten/prietenă.

Misiunea platformei devine și mai complexă în cadrul secțiunii “Pace în România”, care va oferi pe parcursul anului instrumente de „împăciuire” utilizabile în fel de fel de situații conflictuale. Utilizatorii se vor putea ralia mișcării câștigând aceste instrumente dar și încărcând fotografii – manifest pentru pace sub hashtag-ul #dacupace.

Pentru a sprijini acest demers au fost deja create o serie de materiale (mănușa pacificatoare ZIZIN, suportul de număr de telefon pentru mașină parcată neregulamentar) care îi încurajează pe oameni să dea cu pace.

Campania, care se va desfășura la nivel național în perioada aprilie – iunie va fi comunicată outdoor, la radio și, desigur, online.

Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Depositphotos

Un comentariu la „„Dă cu pace” – prima campanie de imagine pentru ZIZIN”

  1. Pingback: Apemin ZIZIN a fost primul producător de apă minerală plată din România care a introdus ambalajul de 5L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *