Lidl România este singurul retailer care le oferă angajaților din magazine două zile libere de Paște

Pentru ca angajații să poată petrece Paștele alături de cei dragi, conducerea Lidl România a decis și anul acesta ca toți angajații din cele peste 200 de magazine din întreaga țară să beneficieze de două zile libere cu acestă ocazie. Astfel, magazinele Lidl sunt închise pe 16 și 17 aprilie, în prima și a doua zi de Paște.

LidlClienții Lidl pot face cumpărăturile pentru pregătirea mesei de Paște până pe 15 aprilie inclusiv, urmând ca activitatea magazinelor să fie reluată pe 18 aprilie.

Lidl România are în prezent o rețea de peste 200 de magazine la nivel național și peste 5000 de angajați, dintre care peste 4000 lucrează în magazin. Decizia Lidl de a oferi două zile libere de Paște și de Crăciun angajaților din magazine completează demersurile companiei de a răspunde nevoii de timp liber a angajaților.

Pe lângă zilele libere acordate cu ocazia celor două sărbători, angajații din magazinele Lidl beneficiază și de zile de concediu ce cresc progresiv în primii trei ani de activitate în companie.  În plus, este retailerul cu cele mai mari salarii în rândul angajaților din magazine, cel mai mic salariu în companie fiind de 2315 de lei brut, cu bonuri de masă incluse.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, reţeaua având în România 210 unităţi. Compania activează în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, retailerul se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,419 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl România este singurul retailer care le oferă angajaților din magazine două zile libere de Paște
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. Minciuni Lidl nu este singurul retail care ofera 2 zile libere angajatilor.Jumbo Romania face la fel.Va rog nu dezinformati.Am crezut ca sinteti o revista serioasa

    Răspunde
    • Claudiu Ciobanu 11 aprilie 2017, 10:52

      Revista unde cititi acest articol se adreseaza retailului alimentar (grocery), nisa unde JUMBO nu activeaza. Oricum, va multumim ca ne cititi.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *