Olimpiadele Kaufland, proiectul educațional inițiat de Kaufland și-a desemnat câștigătorii

Olimpiadele Kaufland, proiectul educațional organizat de Kaufland şi Scoala de Valori, desfășurat la nivel național, cu premii în valoare de 2.090.000 de euro și-a desemnat câștigătorii etapei finale.

infografic Olimpiadele KauflandAstfel, 103 instituții de învățământ vor fi premiate cu până la 40.000 de euro după ce au trecut proba Olimpiadelor Kaufland, un proiect național prin care s-a dorit provocarea graniţelor educației şi implicării sociale.

Locul întâi va fi premiat cu 40.000 de euro, locul doi, cu 30.000 de euro, iar următoarele 101 școli din clasament vor fi recompensate cu câte 20.000 de euro fiecare. Premiile vor fi folosite pentru proiecte dedicate școlilor, cu scopul îmbunătățirii actului educațional.

Pentru a fi câștigătoare, unitățile de învățământ au format echipe de elevi și dascăli și au desfășurat acțiuni de diferite categorii pentru care au primit punctaje. Întreg procesul de selecție a câștigătorilor a avut la bază un sistem electronic.

Programul a reprezentat o competiție națională care şi-a propus să încurajeze desfăşurarea de activităţi educaţionale în şcoli, în afara orelor de curs, pentru a stimula, în rândul copiilor şi tinerilor, creativitatea, talentul, spiritul civic, lucrul în echipă şi alte abilităţi. S-a adresat tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare, gimnaziale sau licee. În urma competiției extrem de stânse, marele câștigător a fost desemnat Grădiniţa nr. 3 din Vaslui.

Ziua cumpărăturilor online la eMAG: multe produse la jumătate de preț

Peste 1.190 de instituții de învățământ s-au mobilizat începând cu luna septembrie 2015 şi au desfăşurat în total 57.474 de activităţi educaţionale din cele patru domenii de implicare stabilite de programul Olimpiadele Kaufland: mediu (ecologizare, plantare, reciclare etc.), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente etc.), creativitate  și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare etc.), ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor etc.).

„Demarat «Din toată inima pentru România», programul Olimpiadele Kaufland este unul de succes și a fost primit cu entuziasm de către profesorii și elevii participanți. Cu toții s-au implicat activ în reușita fiecărui proiect, au pus în scenă piese de teatru, festivaluri de muzică și dans și au învățat ce înseamnă să eficientizeze consumul, dar nu numai. Au învățat să fie o echipă, să urmărească un obiectiv și să-l atingă cu succes. Ne bucurăm că am putut susține comunitățile locale.” a declarat Nicolai Bingenheimer, Director General Achiziții Kaufland România.

„Suntem foarte încântați că am reuşit să implementăm cu succes proiectul Olimpiadele Kaufland, alături de Kaufland România şi că acesta a avut un impact major, vizibil în comunităţile locale. Dincolo de premii şi de beneficiile financiare, suntem convinşi că în urma acestui program a înmugurit şi o schimbare la nivel de mentalitate: participanţii au conştientizat că învăţarea şi activităţile şcolare pot fi plăcute, atractive, iar educaţia nu este doar responsabilitatea profesorilor, ci a întregii comunităţi.” a declarat Ştefan Pălărie,  preşedinte Şcoala de Valori.

Olimpiadele Kaufland, lista câştigătorilor

Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată pe site-ul proiectului, la următorul link http://www.olimpiadelek.ro/castigatori, iar o selecție video cu proiecte poate fi accesată pe canalul Youtube al Kaufland România: www.kaufland.ro/youtube.

Proiectul „Olimpiadele Kaufland” este sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării. Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe site-ul www.olimpiadelek.ro.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *