Petrom și Auchan au deschis primul magazin de proximitate MyAuchan

OMV Petrom și Auchan Retail România au deschis azi, 3 mai 2017, primul magazin de proximitate MyAuchan în staţia de alimentare cu carburanţi Petrom Militari de pe Bd Iuliu Maniu, nr. 486, Sect 6, București.

MyAuchan

Acesta este primul dintre cele 15 magazine MyAuchan ce vor fi deschise până la finalul anului 2017, în etapa pilot prevăzută în parteneriatul dintre OMV Petrom și Auchan Retail România. Cunoscut în România doar pentru hipermarketurile Auchan, Auchan Retail România va opera pentru prima dată magazine sub formatul de proximitate.

2

3

4

AICI găsiţi un tur virtul al primului magazin MyAuchan

Noul magazin deschis azi, cu o suprafață de 230 mp, are program non-stop și a fost reamenajat după conceptul MyAuchan. Oferta din magazin include mai mult de 4.300 de produse, de la fructe și legume, carne proaspătă, până la hrană pentru căței și pisici și produse de patiserie preparate pe loc. Magazinul se poziționează prin prețuri accesibile, după o politică similară celei practicate de Auchan.

MyAuchan mai oferă şi mâncare ready to eat (cumperi, încălzeşti la microunde şi mănânci pe loc) şi dozator de băuturi (plăteşti paharul la casă, mergi la dozator şi îl umpli).

Magazinele MyAuchan din Stațiile PETROM vor avea o ofertă variată, incluzând mărcile proprii Auchan. În funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 4.500 de produse dintr-o gamă variată: produse alimentare, inclusiv carne proaspătă, fructe și legume, dar și cosmetice, produse pentru bebeluși și accesorii auto.

Zona de magazin existentă în cadrul stațiilor va fi reamenajată conform standardelor MyAuchan, iar zona de case de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, cât și pentru magazinul MyAuchan.

Se estimează că până la sfârșitul anului vor fi deschise 15 magazine MyAuchan în cadrul stațiilor Petrom din București și din țară, primul urmând a fi inaugurat în cursul lunii mai. Această etapă pilot va fi utilă celor doi parteneri pentru adaptarea serviciilor și ofertei în vederea unei eventuale extinderi la scară largă a proiectului.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârșitul lui 2016, sub două branduri, OMV și Petrom.

Auchan Retail România

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, cu circa 10.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro în 2016.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,317 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Petrom și Auchan au deschis primul magazin de proximitate MyAuchan

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *