Preţurile au scăzut, în medie cu 11% în categoriile monitorizate de Nielsen România, retailerii împreună cu producătorii menţinându-şi promisiunea făcută consumatorilor.
Rezultatele nu au întârziat să apară, cele mai dinamice categorii de produse fiind cele care au redus preţul cel mai mult. Pentru cafea, de exemplu, o reducere de preţ în medie cu 15% a produselor a dus la o creştere a volumelor cu aproximativ 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014 (1-14 iunie). Alte categorii foarte dinamice au fost, conform studiului, carnea, brânza, băuturile non-alcoolice şi snacksurile.
Credit foto: Shutterstock
„Estimăm că vom avea parte de multe schimbări în piaţă. Vor trece consumatorii către produse premium, vor consuma mai multă cafea, carne şi brânză sau este doar un efect imediat al reducerii preţurilor? Cât vor rămâne preţurile la acest nivel şi ce se va întâmpla când acestea vor începe să se majoreze?’, se întreabă realizatorii studiului, care au creat şi un nou instrument de monitorizare – Price Monitor, pentru piaţa de FMCG (bunuri de larg consum).
Sursa: Agerpres.ro
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.