9 din 10 mame, copii și cadre didactice doresc continuarea programului „Cornul și laptele”

Conform studiului național comandat de Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) și realizat în perioada august – septembrie 2013, programul “Cornul și laptele” se bucură de o percepție majoritar pozitivă în rândul mamelor, copiilor și cadrelor didactice, care îi apreciază beneficiile și într-o proporție foarte mare (de 9 din 10 în rândul fiecarei categorii) își doresc ca acesta să continue.

Logo APRIL“Am realizat acest studiu ca parte a demersului nostru de a îmbunătăți legislația în domeniu deoarece este foarte important să înțelegem ce cred beneficiarii programului “Cornul și laptele” (copiii și mamele) și cadrele didactice. Programul este o investiție strategică în viitorul copiilor noștri, deoarece programul european „Laptele în şcoli” încurajează copiii să consume lapte și produse lactate în fiecare zi şi să păstreze o alimentaţie echilibrată prin subvenționarea laptelui de calitate. Acest program a fost propus în urma unor studii referitoare la starea de sănătate a populației europene, care au evidențiat faptul că este nevoie să prevenim anumite afecțiuni precum hipocalcemia la copiii de vârstă școlară, obezitatea printr-o educație alimentară corectă de la vârste fragede. În plus, să nu uităm faptul că acest program are și alte beneficii socio-economice, precum susținerea a celor cca 30.000 de locuri de muncă create de cei 5000 de fermieri români care furnizează zilnic cele 250 de tone de lapte pentru copiii noștri”, declară Dorin Cojocaru, președinte APRIL.

Cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar și gimnazial au o părere bună și foarte bună despre program (91%), considerând că programul a fost foarte bine implementat (93%) și că trebuie să continue (95%), fiind dispuși să se implice activ în susținerea lui (92%).

Principalele beneficii ale programului menționate cel mai des de aceștia sunt legate de faptul că: asigură zilnic copiilor o masă gratuită și reprezintă un ajutor financiar pentru părinți; toți copiii se simt egali, deoarece primesc același pachet; asigură o gustare sănătoasă și consistentă, ușor de servit la clasă copiilor, de către toți copiii, indiferent de vârstă.

96% dintre copii consumă produsele lactate primite prin program, școala fiind principalul loc în care copiii le consumă. Copiii au declarat că le plac produsele primite prin program (81%), apreciind în primul rând faptul că produsele primite sunt sățioase și le oferă o masă consistentă (51%), dar și că sunt gustoase (38%) și că se simt egali la clasă cu ceilalți colegi (37%). 89% dintre copii își doresc ca programul “Cornul și laptele” să continue.

În ceea ce privește mamele, 90% dintre cele intervievate au o părere bună și foarte bună despre program în general, 93% dorind continuarea programului și mai mult de 86% dintre ele fiind dispuse să se implice activ pentru a-l susține;

Dintre multiplele beneficii ale programului, cele mai des menționate de mame au fost următoarele: asigură zilnic copiilor o masă gratuită și reprezintă un ajutor financiar pentru părinți; toți copiii se simt egali, deoarece primesc același pachet; asigură o gustare sănătoasă și consistentă, ușor de servit la clasă copiilor, de către toți copiii, indiferent de vârstă.

Laptele reprezintă principalul aliment pentru foarte mulți copii, fiind alimentul complet, dar hipocaloric care conține apă, proteine, minerale precum calciu și fosfor într-un raport optim, atât de necesar organismului copiilor în dezvoltare.

Pe lângă beneficiile nutriționale și educaționale, programul are beneficii importante economice și sociale. Astfel, reprezintă un canal de distribuție constant pentru fermierii și producătorii de lapte generând vânzări zilnice de peste 250 de tone de lapte. Asigură un flux constant de producție pentru cei aprox. 5.000 de fermieri români care produc anual lapte în valoare de 70 de milioane de euro doar pentru acest program și care au creat până în prezent aproximativ 30.000 de locuri de muncă.

“Considerăm că este acest program trebuie rentabilizat, prin indexarea limitei valorice a pachetului care a rămas la nivelul din 2008, ceea ce diminuează interesul marilor companii din industria laptelui. Astfel, ar crește și standardele de calitate ale produselor lactate oferite copiilor. De asemenea, este nevoie să completăm legislația în domeniu și normele de aplicare, prin reglementarea unor prevederi legate de igienă, distribuție, controale suplimentare prin care să se asigure că produsele lactate sunt distribuite, transportate și păstrate în condiții corespunzătoare; de aceea, am inițiat un proiect de lege nr. 440/2013 prin care ne dorim să asigurăm atât creșterea calității produselor oferite copiilor noștri, cât și îmbunătățirea implementării programului”, a declarant Dorin Cojocaru, Președintele APRIL.

Studiul a fost comandat de APRIL și realizat de compania de cercetare 360insights în perioada august-septembrie 2013. Studiul este reprezentativ la nivel național, având un eșantion de aproximativ 1250 de respondenți, dintre care 600 de mame, 400 de copii din învățământul gimnazial, primar și secundar, precum și 250 de profesori, învățători și educatori din școli și grădinițe de stat și private, acoperind toate regiunile țării, din mediul rural și urban, diversele segmente de vârstă ale respondenților (de la 24 la 55 de ani), și cele trei categorii de familii din puntc de vedere al venitului realizat (familii cu venituri mici, medii și mari).

Raport evaluare perceptie Program Lapte Scolar-RO

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

BLACK WEEKdiscount de 50% la rate card-ul revistei pentru serviciile de publicitate! Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,845 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » 9 din 10 mame, copii și cadre didactice doresc continuarea programului „Cornul și laptele”
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: