Ediția a cincea a Cupei Hagi Danone, cea mai mare competiție de fotbal din România pentru copiii cu vârste între 10 și 12 ani, organizată de Fundația „Gheorghe Hagi” și Danone România, a fost prezentată oficial pe data de 20 martie în cadrul unei conferințe de presă.

La ediția din acest an a Cupei Hagi Danone participă echipele campioane ale fiecărui județ din România. Cele 48 echipe se întâlnesc în cadrul a opt turnee zonale, câștigătoarele acestora calificându-se la Turneul Final.
Gazdele celor opt turnee zonale vor fi: Constanța (22-23 martie), Craiova (29-30 martie), Cluj-Napoca (5-6 aprilie), Timișoara (13-14 aprilie), Piatra-Neamț (26-27 aprilie), Alba-Iulia (11-12 mai), Ploiești (17-18 mai) și București (24-25 mai).
Turneul final al Cupei Hagi Danone 2014 va avea loc la Constanța, la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, între 30 mai și 1 iunie. Pe 30 și 31 mai se vor disputa meciurile din grupe și cele eliminatorii, iar pe 1 iunie, de Ziua Copilului, se va disputa marea finală națională.
Câștigătoarea Cupei Hagi Danone din acest an va reprezenta România la Finala Internațională a Cupei Națiunilor Danone la care vor participa echipe din 32 de ţări. Astfel, în octombire, câștigătorii Cupei Hagi Danone vor avea sansa să îl întâlnească pe Zinedine Zidane, ambasadorul Cupei Națiunilor Danone, și vor juca pentru trofeul mondial Danone in Brazilia.
Cupa Hagi Danone este parte din turneul de fotbal Cupa Națiunilor Danone, destinat copiilor între 10 şi 12 ani, susținut de FIFA și organizat la nivel internațional de grupul Danone încă din anul 2000. În România Cupa Hagi Danone este organizată cu sprijinul Federației Române de Fotbal.
Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.
Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.


