Micii româneşti pot fi comercializaţi pe piaţa europeană începând de miercuri, 25 iunie, dată la care a intrat în vigoare regulamentul Comisiei Europene privind utilizarea anumitor aditivi alimentari în preparatele din carne.

Conform sursei citate, Reprezentanţa României la Bruxelles, susţinută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de organizaţiile de producători şi procesatori din sector, au finalizat astfel demersurile necesare pentru includerea în lista menţionată în Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/ 2008 a componenţilor utilizaţi la fabricarea pastei de mici.
Scopul reuniunilor la Bruxelles a fost acela de a permite reprezentanţilor industriei agroalimentare din România să explice Comisiei justificarea tehnologică a utilizării aditivilor printre care şi bicarbonatul de sodiu, în vederea identificării unei soluţii practice de a modifica Anexa II la Regulamentul 1129 /2011 pentru a include aceşti aditivi.
Decizia cea mai importantă privind dosarul autorizării aditivilor bicarbonat de sodiu şi carmin la prepararea mititeilor româneşti a fost luată în data de 10 martie în Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH), prin obţinerea unui vot favorabil care permitea includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a Uniunii Europene.
Nu mai puţin de nouă state membre beneficiază de pe urma deciziei din 10 martie a SCFCAH, potrivit căreia au fost autorizaţi mai mulţi aditivi pentru utilizare la prepararea anumitor produse, printre care şi micii româneşti.
În urma votului din SCFCAH, a fost autorizată la nivelul CE folosirea unor aditivi în preparate precum ‘Kasseler’, ‘Bräte’ şi ‘Surfleisch’ din Germania şi Austria, ‘lomo adobado’, ‘pincho moruno’, ‘careta adobado’ şi ‘costillas adobadas’ din Spania, ‘toorvorst’ şi ‘ahjupraad’ din Estonia, ‘gyros’, ‘souvlaki’, ‘bifteki’, ‘soutzoukaki’ şi ‘kebap’ din Grecia, mici din România, ‘cevapcici’, ‘pljeskavice’ din Croaţia, dar şi în şunca sărată de Crăciun din Finlanda.
Potrivit datelor furnizate de Federaţia Pro Agro, în România, se consumă anual între 20.000 şi 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici.
Sursa: Agerpres Foto
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.



Pingback: Timișoreana susține tradiția mititeilor românești odată cu acceptarea acestora în spatiul comunitar
Pingback: Sinteza săptămânii 23 iunie - 27 iunie