Tendinţele recente în privinţa cheltuielilor de consum arată o creştere între 2 şi 4% faţă de anul trecut în termeni reali în cele mai multe economii occidentale, ceea ce reprezintă o veste bună pentru retaileri şi companii în perspectiva apropierii sărbătorilor de iarnă.

“Cheltuielile de consum sunt fundamentale pentru companii şi pentru economii în general, iar în multe dintre statele analizate, consumul reprezintă două treimi din activitatea economică. De asemenea, consumul este principalul motor al veniturilor companiilor, ceea ce se corelează cu intenţiile de angajare ale acestora”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă pentru Management, PwC România.
Au apărut deja primele semne că Moşul are gânduri mari anul acesta
Cu toate acestea, Grecia şi Italia, rămân într-o situaţie dificilă, în care veniturile au scăzut, iar consumatorii au fost nevoiţi să-şi consume din economii pentru a contrabalansa această situaţie.
În perioada următoare ne aşteptăm la o evoluţie pozitivă a consumului în cele mai multe economii dezvoltate. În schimb, unele dintre economiile emergente – precum Rusia şi Turcia (din pricina evenimentelor geopolitice) şi Brazilia (din pricina problemelor economice) – s-ar putea confrunta cu o scădere a consumului.
„În România consumul creşte cu 6-7% anual pe fondul creşterii veniturilor populaţiei şi al reducerii TVA la alimente. În condiţiile în care începând cu 1 ianuarie 2016 se va reduce şi cota standard de TVA şi vor intra în vigoare majorări salariale semnificative în sectorul public, ne aşteptăm la o creştere susţinută a consumului şi pe parcursul anului viitor.
Din păcate însă, o parte a acestui consum sporit va fi satisfăcută din importuri, ceea ce s-ar putea să antreneze o majorare a deficitului balanţei comerciale şi chiar presiuni de depreciere pentru moneda naţională. România ar trebui să gestioneze cu prudenţă acest moment de accelerare a creşterii economice pentru a nu reveni la dezechilibrele macroeconomice ce au caracterizat perioada anterioară crizei financiare din 2008-2009”, a precizat Bogdan Belciu.
Ediţia din luna decembrie a PwC Global Economy Watch poate fi descărcată la adresa de internet www.pwc.com/GEW
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


