În România, volumul cifrei de afaceri din retail a crescut în ianuarie 2017 față de ianuarie 2016, cu 6,4%, conform datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
Volumul cifrei de afaceri din retail (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în ianuarie 2017 față de ianuarie 2016, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,4%, respectiv cu 6,2%.

Credit Foto: shutterstock.com
Volumul cifrei de afaceri din retail (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2017, comparativ cu decembrie 2016, a scăzut pe ansamblu cu 24,9%, ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare (-32,8%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-21,4%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-12,4%).
Poziția României în Uniunea Europeană
Volumul cifrei de afaceri din retail în zona euro din UE a scăzut cu 0,1 % în luna ianuarie 2017, comparativ cu luna decembrie 2016, conform datelor prezentate de Institutul European de Statistică (Eurostat).
Scăderea de 0,1% a volumului cifrei de afaceri din retail în zona euro din ianuarie 2017, comparativ cu decembrie 2016, se datorează scăderilor cu 0,2% pentru produsele non-alimentare și 0,1% pentru vânzările de alimente, băuturi şi ţigări, în timp ce vânzările de combustibil auto a crescut cu 0,8%.
În ianuarie 2017 comparativ cu ianuarie 2016, volumul cifrei de afaceri din retail din UE a crescut cu 1,2% în zona euro, conform datelor prezentate de Eurostat.
În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


