PROFI a donat un vehicul pentru rezervația de urși bruni de la Zărnești

PROFI, cea mai mare rețea de magazine din România, a donat catre Asociația Milioane de Prieteni (AMP) un ATV cu remorcă. Vehiculul va diminua considerabil efortul de a transporta în munte, pe orice vreme, cele două tone de hrană pe care le primesc zilnic peste 100 de urși găzduiți la Zărnești, în cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume.

PROFI

“Ajutăm fundații care protejeaza câinii, pisicile și alte animale fără stăpân din orașe, precum și fundații care hrănesc și protejează animalele sălbatice din România. Atât personal, cât și ca director al unei mari companii, consider că asta face parte din misiunea și obligația noastră”, a declarat Pawel Musial, directorul general al rețelei de magazine Profi. “

De mai mulți ani, Profi donează constant importante cantități de alimente, atât adăpostului canin AMP Victory, cât și numeroaselor adăposturi din alte localități în care activează magazinele rețelei.

“Apreciem în mod deosebit aceste donații făcute nu doar în beneficiul urșilor”. Am înțeles că singura speranță ca alte animale să nu mai trăiască calvarul captivității este educația tinerei generații care dorește să trăiască în armonie cu natura. Mii de copii vizitează în fiecare an rezervația ca să vadă urșii, să învețe despre protejarea animalelor, iar Profi ne susține și în această privință”, afirmă Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de Prieteni.

Video

Momentul înmânării oficiale a ATV-ului catre AMP poate fi vizionat la adresa https://www.privesc.eu/Arhiva/92037/.

“Fantastic! Mă bucură enorm colaborarea dintre AMP și magazinele PROFI!” afirmă, în numele organizației internaționale World Animal Protection, actrița Evanna Lynch, foarte cunoscută drept caracterul Luna din filmelele cu Harry Potter.

Gestul este salutat și de Brigitte Bardot, cunoscutul star militant pentru drepturile animalelor, care a adresat reprezentanților PROFI următoarele rânduri: “Vă mulțumesc pentru hrana oferită gratuit adăpostului de câini și sanctuarului de urși ale prietenilor mei, dl. și dna. Lapis. Sunteți formidabili, vă sunt infinit recunoscătoare.”

PROFI:

Cu 1.321 de magazine in 592 localitati, aproape 21.000 de angajati și un ritm de creștere foarte alert, acesta este lanțul de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România și totodată cel mai mare angajator privat.

Asociatia Milioane de Prieteni

AMP este o organizație non-guvernamentală ghidată exclusiv de principiul respectării și protejării tuturor formelor de viață. Este una dintre cele mai vechi Asociații de Protecție a Animalelor din România. Din 1997 și până în prezent, a salvat peste 30.000 de animale. În prezent co-administrează două adăposturi publice canine: la Brașov și Zărnești. În 2005 a început salvarea urșilor captivi din România și de 7 ani organizează cursuri permanente de Protecția și bunăstarea animalelor în școli, cu manuale create de membrii ei și cu profesori angajați ai asociației.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *