
Agrana a înregistrat profituri operaţionale de 104,8 milioane de euro, reprezentând o creştere de 32,8% faţă de primele trei trimestre ale anului precedent, datorită tuturor celor trei segmente. Creşterea – anticipată – a costurilor materiilor prime pe segmentele rezervate amidonului şi fructelor în cel de-al treilea trimestru, a fost, într-o oarecare măsură, deja compensată de creşteri ale preţurilor de vânzare, care a păstrat o uşoară presiune asupra marjelor.
Directorul executiv al Agrana, Johann Marihart, a spus: „Suntem foarte satisfăcuţi de performanţele noastre din anul financiar curent. Pentru întregul an 2010/11 ne aşteptăm ca venitul să se majoreze faţă de anul anterior cu mai mult de 2 miliarde euro, având în vedere rezultatele bune din al treilea trimestru, atât profitul nostru funcţional în faţa situaţiilor excepţionale, cât şi marja noastră operaţională ar trebui să crească semnificativ în toate trei segmentele.”
În sectorul zahărului reducerea de preţ a fost mai mult decât compensată de exporturile semnificative de zahăr. Majorarea profitului din export în situaţii excepţionale, din al treilea trimestru, a fost posibilă ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de piaţă şi a economiilor.Tendinţa venitului din sectorul amidonului a fost pozitivă ca urmare a creşterii nivelului vânzărilor. Venitul Agrana s-a majorat, de asemenea, în sectorul fructelor, întrucât volumul vânzărilor a crescut atât în domeniul preparatelor din fructe, cât şi al sucurilor din concentrate de fructe.


