FEPRA, grup de companii specializate în economie circulară din România, anunță consolidarea echipei sale executive prin numirea Ninetei Ceauș în poziția de Chief People Officer și a lui Ionuț Eriksen în rolul de Chief Corporate Affairs & Communications Officer, într-un moment cheie de consolidare a companiei. Ambele roluri presupun responsabilități la nivel de board.
Numirile au loc în contextul unei etape accelerate de maturizare a FEPRA, susținută de investiții industriale, diversificarea liniilor de business și consolidarea poziției grupului ca one-stop shop de soluții de economia circulară – de la consultanță și servicii pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, până la colectare, trasabilitate digitală, reciclare și generarea de materii prime secundare.
„Creșterea FEPRA nu mai este doar despre infrastructură, tehnologie sau capacități industriale. Intrăm într-o etapă în care scalarea sănătoasă presupune structuri solide, leadership matur și o guvernanță corporativă clară, capabilă să susțină un domeniu puternic reglementat și în continuă transformare. Noni și Ionuț aduc expertize complementare esențiale: una orientată către oameni, cultură și leadership, cealaltă către parteneriate instituționale și dezvoltare regională”, a declarat Ionuț Georgescu, CEO și fondator FEPRA.
Ionuț Eriksen, Corporate Affairs & Communications
În noul său rol, Ionuț Eriksen va coordona departamentul de Corporate Affairs & Communications, având un rol strategic în dezvoltarea operațiunilor FEPRA la nivel local și european, atragerea de finanțări și granturi, consolidarea relațiilor instituționale și susținerea inițiativelor de creștere. Cu peste 22 de ani de experiență în leadership executiv și management strategic, el a coordonat organizații din industrii precum healthcare, servicii financiare, publishing, real estate și telecomunicații.
Totodată, Ionuț Eriksen va deveni și partener în Flat White Economy Investment, alături de Ionuț și Dana Georgescu, compania de investiție ce deține Grupul FEPRA și care este activă în zona de dezvoltare de business și educație antreprenorială. Această implicare reflectă spiritul său antreprenorial și orientarea către proiecte cu impact pentru societate.
„FEPRA se află într-un moment de maturizare accelerată, iar obiectivul meu este să susțin această evoluție prin comunicare strategică, parteneriate solide și inițiative care consolidează poziția grupului ca actor regional relevant în economia circulară,” a declarat Ionuț Eriksen, Chief Corporate Affairs & Communications Officer FEPRA.
Nineta Ceauș, noul Chief People Officer
Nineta Ceauș, noul Chief People Officer, va coordona dezvoltarea oamenilor, consolidarea echipei de leadership și construirea unei culturi organizaționale care să sprijine performanța, adaptabilitatea și creșterea sustenabilă. Cu peste 25 de ani de experiență în dezvoltarea echipelor și organizațiilor și o formare în sociologie, psihologie și pedagogie, Noni este recunoscută pentru abordarea sa pragmatică și echilibrată în managementul schimbării.
„Cred cu tărie că avantajul competitiv al unei companii se construiește prin oameni, leadership conștient și o cultură organizațională coerentă, care susține învățarea continuă. Rolul meu este să ajut organizația să scaleze într-un mod sănătos, echilibrat și ancorat în valori clare,” a declarat Nineta Ceauș, Chief People Officer FEPRA.
Prin aceste numiri, FEPRA își reafirmă angajamentul de a construi nu doar infrastructură de economie circulară, ci și o organizație solidă, bine guvernată și pregătită să susțină pe termen lung transformarea industriei și obiectivele de sustenabilitate ale României și ale Uniunii Europene.
FEPRA Group
Cu o experiență de peste 13 ani pe piața din România, grupul FEPRA este un ecosistem integrat de economie circulară, care oferă soluții complete pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale companiilor, de la responsabilitatea extinsă a producătorului și consultanță de mediu, până la colectare, trasabilitate digitală și reciclare. Grupul reunește peste 160 angajați.
FEPRA EPR este certificată EcoVadis și își aliniază activitatea la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



