PENNY România, campionul creșterii în cadrul REWE International, cu 12 ani consecutivi de avans cu două cifre

PENNY România își consolidează statutul de cea mai dinamică piață din cadrul REWE International, după ce a încheiat 2025 cu al 12-lea an consecutiv de creștere cu două cifre a cifrei de afaceri. Performanța, remarcată la nivel de grup, poziționează operațiunile locale drept „campionul creșterii” în rețeaua internațională PENNY, într-un context european marcat de presiuni pe costuri, consum prudent și competiție tot mai intensă. La nivel de grup, REWE a depășit în 2025 pragul de 100 de miliarde de euro cifră de afaceri. Declarațiile au fost făcute de Michael Jaeger, membru al Consiliului REWE International AG, în cadrul conferinței anuale „PENNY la zi”, unde a subliniat rolul strategic al României în planurile de dezvoltare ale grupului.

PENNY

Conferința anuală „PENNY la zi” a adus în prim-plan atât rezultatele financiare ale anului 2025 pentru PENNY România, cât și direcțiile strategice pentru perioada următoare, într-un format care pune accent pe dialog direct și transparență față de parteneri și media, într-un context pe care compania îl descrie drept unul provocator, dar marcat de rezultate solide și de o dinamică de creștere susținută.

Un moment central al conferinței a fost intervenția lui Michael Jaeger, membru al Consiliului REWE International AG, care a poziționat evoluția PENNY România în contextul mai larg al retailului alimentar european și al operațiunilor internaționale ale grupului.

Acesta și-a început discursul printr-un mesaj de recunoștință adresat clienților, partenerilor și echipei locale: „Mulțumim clienților noștri din România, care ne acordă încredere zi de zi. Mulțumim partenerilor și furnizorilor noștri. Împreună realizăm foarte mult – aceasta este baza pentru tot ceea ce vrem să construim în continuare.”

În mod special, oficialul REWE a subliniat rolul echipei din România în performanța companiei: „Un mulțumesc aparte merge către echipa PENNY România și către cei peste 8.000 de angajați. Ei sunt fața PENNY în fiecare zi.”

România continuă să fie cea mai dinamică piață pentru PENNY la nivel internațional

Din punct de vedere al performanței, România continuă să fie cea mai dinamică piață pentru PENNY la nivel internațional. „Pentru a 12-a oară, anul trecut, PENNY România a înregistrat o creștere de două cifre a cifrei de afaceri. Este o realizare remarcabilă într-o piață foarte competitivă”, a punctat Jaeger, adăugând că „România este, din nou, campionul creșterii în cadrul operațiunilor internaționale.”

Contextul mai amplu în care operează retailul alimentar: „Lumea nu a devenit mai simplă, dimpotrivă”, a spus acesta, enumerând presiunile multiple din piață: costuri mai ridicate, consumatori mai atenți și lanțuri de aprovizionare mai complexe.

„Clienții sunt mai atenți la preț, se informează mai bine și schimbă mai repede retailerul dacă găsesc o ofertă mai bună. În același timp, costurile – energia, logistica, personalul – nu vor mai reveni la nivelurile de dinainte de 2021. Aceasta este noua realitate”, a explicat el.

În acest context, presiunea asupra marjelor devine una structurală, nu temporară. „Presiunea pe marje nu mai este un fenomen conjunctural, ci unul structural”, a subliniat Jaeger.

Pe fondul acestor schimbări, formatul de discount câștigă teren în Europa, inclusiv în România. „Pentru noi, ca discounter, aceasta este în același timp o provocare și o oportunitate. Pentru că exact aici se află punctul nostru forte: calitate bună la prețuri corecte, în fiecare zi.”

Totodată, oficialul REWE a evidențiat transformările din comportamentul de consum: creșterea mărcilor proprii, ponderea ridicată a promoțiilor și dezvoltarea comerțului online. În paralel, tehnologia începe să joace un rol tot mai important în operațiunile de retail. „Inteligența artificială a ajuns în retailul alimentar. Nu ca o revoluție vizibilă, ci ca un instrument discret care ne ajută să luăm decizii mai bune – de la comenzi până la personalizarea ofertelor.”

REWE Group

La nivel de grup, REWE a depășit în 2025 pragul de 100 de miliarde de euro cifră de afaceri, susținut de investiții consistente și de diversificarea operațiunilor. În cadrul acestui ecosistem, PENNY are o contribuție importantă, cele cinci piețe internaționale generând o creștere solidă și extinderea rețelei la peste 1.900 de magazine.

România joacă un rol central în această evoluție. „România este și rămâne piața noastră de focus pentru investiții”, a afirmat Jaeger. În 2025, compania a investit aproximativ 155 de milioane de euro la nivel local și a ajuns la 456 de magazine, după deschiderea a 40 de noi unități.

Planurile pe termen mediu rămân ambițioase. „Obiectivul nostru este clar: până la finalul anului 2035 vrem să deschidem magazinul PENNY cu numărul 1.000”, a declarat reprezentantul REWE.

În paralel, compania continuă să investească în logistică, modernizare și eficiență operațională. „Construim depozite moderne, optimizăm procesele și ne apropiem mai mult de clienți. Este un angajament pe termen lung față de piața din România.”

Un alt subiect major abordat a fost cel al resurselor umane, într-un context în care competiția pentru forța de muncă devine tot mai intensă. „Nu mai concurăm doar pentru clienți, ci și pentru talente”, a spus Jaeger, subliniind investițiile în formare, dezvoltare și condiții de lucru.

Privind înainte, mesajul este unul de continuitate, dar și de adaptare. „Provocările nu vor deveni mai puține. Dar nu le vedem ca pe o frână, ci ca pe o oportunitate de a deveni mai buni.”

În ansamblu, direcția PENNY este clară: investiții constante, extindere susținută și adaptare la un consumator tot mai exigent, într-un context de piață în care eficiența operațională și relevanța pentru client devin esențiale.

PENNY România

PENNY România a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 10,6 miliarde de lei, o creștere de 12,01% față de anul anterior. Compania a deschis 40 de magazine noi, ajungând la 456 de unități la nivel național, și a finalizat cel de-al cincilea centru logistic, din Mihăilești, județul Giurgiu. 2025 a fost totodată un an aniversar: PENNY a marcat 20 de ani de prezență pe piața românească.

Alte cifre pentru 2025:

  • Al 11-lea an la rând în care PENNY a înregistrat cea mai mare creștere a cifrei de afaceri în rândul entităților de retail alimentar din grupul REWE
  • Cel mai mare donator de alimente al Rețelei Băncilor Regionale pentru Alimente din România în 2025: 5.401 tone
  • Top Employer în România în 2025. În 2026, PENNY devine Top Employer în România și în Europa.

Raportul anual PENNY Romqnia pentru 2025


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *