Piața FMCG locală din România a înregistrat o creștere valorică de doar 3,4% în primele luni din 2026, cea mai mică din ultimii cinci ani, pe fondul presiunilor economice și al unei atitudini tot mai prudente din partea consumatorilor. În același timp, volumele au intrat pe un trend negativ, ceea ce indică faptul că valoarea rămasă în piață este susținută exclusiv de inflație. Datele studiului YouGov Behavior Change arată că aproape două treimi dintre români se așteaptă că situația lor financiară să se înrăutățească în următoarele 12 luni, semnificativ peste media europeană de 46%, în timp ce doar 6% anticipează o îmbunătățire. Acest nivel ridicat de pesimism se reflectă direct în comportamentul de cumpărare și în modul în care își prioritizează cheltuielile.
Cumpărătorii români caută un echilibru între preț și calitate, nu neapărat cea mai ieftină alternativă.
Una dintre cele mai importante schimbări este reorientarea către produse din zona de preț mainstream. Mărcile din acest segment au generat 60% din creșterea valorică a pieței de FMG, restul fiind generat de mărcile private premium. La polul opus, mărcile premium, dar și cele economy și private label budget continuă să piardă teren. Este o schimbare care reflectă un cumpărător constrâns financiar, dar care nu este dispus să facă compromisuri totale în ceea ce privește calitatea,
Românii își restrâng achizițiile și acordă o importanță tot mai mare promoțiilor
În primele luni din 2026, ponderea valorică a promoțiilor a urcat la 26,5%, cu 2,5 puncte procentuale peste nivelul de anul trecut. În paralel, se observă o creștere a misiunilor de cumpărare de tip Cherry-Picking, caracterizate prin coșuri mici în care produsele la promoție au o pondere de peste 50%. Deși importanța lor a crescut în toate canalele, 1 din 4 acte cumpărare realizate în comerțul online este reprezentat de Cherry-Picking.
Cumpărăturile mari, planificate, prin care consumatorii își fac provizii pentru întreaga săptămână, pierd de asemenea teren. În schimb, câștigă popularitate achizițiile punctuale, pentru o nevoie specifică. “Consumatorii devin astfel tot mai calculați în deciziile de cumpărare: caută strict ceea ce au nevoie, profită de ofertele avantajoase și sunt mai puțin dispuși să își umple coșul cu produse suplimentare”, subliniază Diana Scaunasu, Managing Director YouGov Shopper România
Magazinele de tip discount depășesc pentru prima oară pragul de 30% cota de piață
Prima jumătate a lui 2026 confirmă consolidarea discounterilor, aceștia înregistrând o creștere de 8,9% în valoare absolută față de anul precedent. În timp ce majoritatea celorlalte canale au stagnat sau au scăzut în importanță, discounterii au ajuns să acopere 30,8% din valoarea pieței de FMCG. Comerțul tradițional continuă să piardă teren (21,3% cota de piață) și rămâne principala sursă de creștere pentru liderul pieței de retail.
Un semnal important vine și din zona online: deși reprezintă doar 2% din piață, canalul a crescut cu 27,1% în valoare, atât prin câștigarea de noi shopperi, cât și prin cumpărături mai dese și coșuri mai mari.
Penny s-a remarcat drept retailerul cu cea mai bună performanță în prima jumătate a anului, înregistrând cele mai puternice creșteri atât în penetrare, cât și în loialitate. Lidl, Supeco și LaDoiPasi și-au extins, de asemenea, baza de cumpărători.
“Aceste evoluții arată că românii se orientează tot mai mult către formatele și canalele care le oferă o combinație convingătoare de valoare, accesibilitate și eficientă”, adaugă Diana Scaunasu.
YouGov
YouGov Shopper (anterior GfK Consumer Panel până în 2023) oferă acces la o expertiză bogată și date de calitate provenite din paneluri de consumatori. Sprijinim cele mai recunoscute mărci FMCG (bunuri de larg consum) și de retail din lume să ofere experiențe superioare clienților, în fiecare etapă a călătoriei cumpărătorului.
În România, YouGov Shopper monitorizează în mod continuu un panel de 6000 de gospodării, reprezentativ la nivel național. Compania este parte a YouGov – un grup global de cercetare de piață a cărui misiune este de a oferi o perspectiva de neegalat asupra a ceea ce lumea gândește și face cu adevărat. Cu operațiuni în America, Europa, Orientul Mijlociu, India și Asia Pacific, avem una dintre cele mai mari rețele de cercetare din lume.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



