Sezamo: Vânzările de legume pentru conservat cresc de aproape trei ori mai repede decât cele de murături gata preparate

Românii pun tot mai multe murături acasă, iar vânzările de legume pentru conservat cresc de aproape trei ori mai repede decât cele de murături gata preparate. Potrivit datelor supermarketului online Sezamo, în această toamnă, vânzările de conopidă au crescut cu 64%, iar cele de castraveți cornichon cu 57%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

sezamo

În schimb, murăturile gata preparate au înregistrat un avans de 21%. Creșteri importante se observă și în cazul ingredientelor pentru conservare, precum sarea grunjoasă, oțetul și condimentele, semn că românii continuă să își pregătească acasă proviziile pentru iarnă, chiar dacă au la dispoziție tot mai multe variante gata de consum.

Conopida și castraveții cornichon, printre cele mai căutate legume pentru murat

Pe lângă conopidă și castraveții cornichon, una dintre cele mai mari creșteri a fost înregistrată în cazul gogoșarilor, ale căror vânzări au fost de aproape opt ori mai mari decât în toamna anului trecut.

Cererea a crescut și pentru alte legume folosite în mod tradițional la murături. Vânzările de ardei lungi, inclusiv kapia și ardei iuți, au avansat cu 21%, cele de ceapă cu 20%, iar usturoiul a înregistrat o creștere de 16%. Morcovii au fost cumpărați cu 13% mai mult decât anul trecut, clienții orientându-se inclusiv către ambalaje mai mari, în timp ce sfecla roșie a înregistrat un avans de 9%.

Creșterile arată că românii continuă să pregătească o varietate de conserve pentru sezonul rece, de la clasicele murături în saramură și gogoșarii în oțet până la combinații de legume pregătite după rețete de familie.

Cresc și vânzările de sare, oțet și condimente pentru murături

Interesul pentru murăturile făcute acasă se reflectă și în vânzările ingredientelor necesare conservării. Sarea grunjoasă neiodată a înregistrat o creștere de 30%, zahărul de 25%, iar oțetul alimentar de 9% de 23%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Și condimentele folosite în rețetele tradiționale sunt mai căutate. Vânzările de boabe de muștar au crescut cu 14%, cele de cimbru uscat cu 4%, iar foile de dafin au înregistrat un avans de 2%.

Faptul că vânzările de legume și ingrediente pentru conservare cresc în paralel indică un interes mai mare pentru prepararea murăturilor acasă. În plus, clienții pot comanda toate produsele necesare dintr-un singur loc, fără să fie nevoiți să transporte cantități mari de legume și alte ingrediente.

„Pregătirea murăturilor este una dintre tradițiile culinare care continuă să aibă un loc important în gospodăriile românilor. Datele noastre arată că interesul pentru preparatele făcute acasă este în creștere, iar în cazul unor legume precum conopida și castraveții cornichon vorbim despre ritmuri de creștere de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate de murăturile gata preparate. În același timp, vedem că și produsele gata de consum câștigă teren. Cele două tendințe nu se exclud, ci reflectă moduri diferite în care clienții își organizează cumpărăturile și mesele. Pentru noi, este important să le oferim ambele opțiuni, de la legume proaspete și toate ingredientele necesare rețetelor de acasă până la murături gata preparate, astfel încât fiecare să poată alege ce i se potrivește”, declară Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.

Murăturile gata preparate, în creștere cu 21%

Deși legumele pentru conservat înregistrează unele dintre cele mai mari creșteri, românii cumpără tot mai multe și murături gata preparate. În această toamnă, vânzările categoriei au crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Printre cele mai vândute produse se numără castraveții cornichon la borcan, castraveții murați, varza murată în foi subțiri pentru sarmale, varza murată vidată și castraveții în saramură.

Preferințele clienților arată că murăturile clasice rămân cele mai populare, atât pentru consumul de zi cu zi, cât și pentru preparatele specifice sezonului rece. Varza murată, inclusiv cea pregătită pentru sarmale, se regăsește deja printre cele mai cumpărate produse ale categoriei.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *