Kaufland a inaugurat un magazin la Arad și unul în București

Kaufland deschide azi, 6 august 2014, un nou magazin în Bucureşti, pe bulevardul Bucureşti Noi, aceasta fiind cea de-a 94 unitate a reţelei din România. Astfel, Kaufland se apropie de magazinul cu numărul 100 din România.

Noul magazin este cel de-al 7-lea magazin Kaufland din Bucureşti, după cele din Şoseaua Colentina, bulevardul Barbu Văcărescu, strada Sebastian, strada Răcari, stada Valea Cascadelor şi cartierul Pantelimon.

Kaufland-Arad-93Kaufland România a mai inaugurat pe 31 iulie 2014 un al doilea magazin din oraşul Arad, situat pe Calea Aurel Vlaicu, nr. 139-151. Primul magazin deschis în Arad este situat strada Banu Mărăcine.

Sortimentul magazinelor Kaufland conţine până la 20 000 de articole diverse (produse de marcă, produse regionale, mărci exclusive). Pe lângă produsele proaspete (legume-fructe, lactate, carne, mezeluri, brânzeturi şi produse de brutărie), sortimentul Kaufland oferă şi produse din domeniile menaj, sticlărie, porţelan, textile, electrice, papetărie, jucării, articole de sezon şi pentru petrecerea timpului liber, la care se adaugă oferte speciale săptămânale.

Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1 110 magazine în 7 ţări, în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România.

Kaufland România a creat până în prezent peste 12 000 de noi locuri de muncă directe în România, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti și Turda.

 În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,955 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail traditional » Kaufland a inaugurat un magazin la Arad și unul în București
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. […] cea de-a 95-a unitate a reţelei Kaufland din România. Tot în luna august, Kaufland a deschis un magazin în Bucureşti, pe bulevardul Bucureşti […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: