ZaharulOradea

60% dintre consumatorii români, nesiguri pe laptele din comerț

Deși a fost mediatizat doar o săptămână, subiectul laptelui contaminat cu aflatoxină a generat rapid neîncredere în rândul consumatorilor români, astfel că 36% nu știu dacă laptele din magazine mai este sigur pentru consum, în timp ce 22% consideră că acesta nu este sigur. Doar 43% dintre respondenţi au declarat că au în continuare încredere în laptele pe care îl găsesc în comerț, potrivit datelor unei noi analize Rogalski Grigoriu Public Relations.

Aproape 40% dintre persoanele chestionate au precizat că, în ultima săptămână, nu au mai cumpărat lapte, în timp ce 20% spun că au cumpărat doar de la producători de încredere, pe fondul informațiilor potrivit cărora mai multe loturi de lapte suspectate de contaminare cu aflatoxină au fost retrase. Televiziunea a fost în continuare principala sursă de informare pentru majoritatea consumatorilor(80%), urmată de internet (12%), radio (4%), ziare (1,5%) și alte surse informale (2,5%), conform unei cercetări realizate pe platforma iVOX.ro, la care au participat 3843 de persoane.

La fel ca în cazul cărnii de cal greșit etichetate, tema laptelui contaminat a intrat pe agenda consumatorilor: 85% au declarat că, în ultima săptămână, au discutat cu cei apropiați despre acest subiect, în principal cu familia (47%), urmată de prieteni (22%) și colegi (17%).

Acest rezultat califică subiectul la un scor de viralitate de 4,25 (maxim 5) atins după doar 7 zile de expunere media. Acest scor a fost evaluat de consultanții Rogalski Grigoriu Public Relations ca fiind unul extrem de ridicat, mai ales dacă este comparat cu cel calculat pentru criza cărnii de cal, care s-a ridicat la 4,75 după aproape 6 săptămâni de mediatizare intensivă. Rezultatele sunt confirmate și de creșterea de 25 de ori a nivelului de interes față de cuvântul “aflatoxină”, măsurat de motorul de căutare Google în luna martie față de luna februarie 2013.

Conținutul media generat după anunțul autorităţilor, de săptămâna trecută, potrivit căruia au fost retrase loturi de lapte suspectat a fi contaminat cu aflatoxină, a totalizat, conform datelor agenţiei de monitorizare Media Image Group, un număr de 26 de ore de antenă TV în doar o săptămână, spre deosebire de criza cărnii de cal care a general 25 de ore de antenă TV în 6 săptămâni. În radio, conform aceleiași monitorizări, subiectul a cumulat 78 de minute, iar în presa scrisă o suprafață echivalentă cu 26 de pagini de ziar de format tabloid.

Conform datelor ZeList Monitor, subiectul a creat în mediul online un număr total de 1.588 de apariții (știri și comentarii) la care au fost potențial expuși 3,3 milioane de oameni. Cele mai de impact surse online, conform ZeList Monitor, au fost mediafax.ro, stirileprotv.ro şi adevărul.ro.

Subiectul a avut un vârf de apariții în presa online în data de 13 martie 2013, când a fost destituită conducerea ANSVSA, în timp ce în social media a avut două perioade mai intense: pe 7 martie 2013, când au apărut primele știri despre laptele contaminat, și pe 11 martie 2013, când a fost anunțat al doilea lot de lapte retras. Interesul oamenilor pe Facebook.com s-a îndreptat mai cu seamă către paginile mărcilor de lapte prezente pe această rețea de socializare, unde au pus întrebări de natură să-i ajute să descopere mărcile suspectate.

Reacția brandurilor care s-au confruntat cu astfel de solicitări a fost promptă și fermă, de natură să oprească speculațiile făcute pe fondul comunicării precare a autorităților.

„Subiectul laptelui contaminat a generat neîncredere pe fondul unei comunicări vizibile, însă puțin convingătoare din partea autorităților care monitorizează siguranța alimentară. Acest lucru arată că transparența comunicării este vitală în gestionarea situațiilor de criză și că reflexul de comunicare publică trebuie întotdeauna dublat de cel al gândirii strategice, care permite identificarea și articularea celor mai convingătoare mesaje” a declarat Eliza Rogalski, Founding Partner Rogalski Grigoriu Public Relations.

„Episodul laptelui contaminat, venit la scurtă vreme după cel al cărnii de cal greșit etichetate, demonstrează importanța reputației și încrederii pe tot lanțul economic din domeniul alimentar. Dacă producătorii de lapte, mai ales cei prezenţi în social media, au comunicat eficient și convingător cu consumatorii, protejându-și practic reputația propriilor mărci, nu același lucru se poate spune în situația de față despre instituțiile publice” a continuat Eliza Rogalski.

Analiza impactului crizei laptelui contaminat a fost realizată cu ajutorul datelor puse la dispoziţia Rogalski Grigoriu PR de către Media Image Group, Ze Monitor (TreeWorks) şi iVox.ro.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,058 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » 60% dintre consumatorii români, nesiguri pe laptele din comerț
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: