Florile, mărțișoarele și dulciurile sunt cadourile pe care românii intenționează să le ofere de 1 și 8 martie

Circa 87% dintre românii din mediul urban intenţionează să ofere cadouri cu ocazia sărbătorilor primăverii, majoritatea (89%) flori, mărţişoare (86%) şi dulciuri (71%), conform unui studiu CAWI-Bus realizat de Exact Cercetare și Consultanță.

Chestionaţi în legătură cu persoanele pentru care intenţionează să cumpere cadouri, bărbaţii au mai întâi de toate grijă de soţie sau parteneră (84%) şi de mamă sau soacră (81%). Colegele sunt luate în calcul de numai 49% dintre bărbaţi, conform studiului CAWI-Bus realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă.

Cu ocazia sărbătorilor primăverii, românii din mediul urban intenționează să ofere în procent de 89% flori. Pe poziția a doua se situează mărțișoarele (86%), iar pe cea de-a treia, dulciurile (71%). De subliniat că una din trei persoane care intenţionează să ofere dulciuri de 1 şi 8 martie le iau în calcul pe cele făcute în casă, iar una din cinci pe cele bio.

Ce cadouri intentioneaza romanii sa ofere de 1 si 8 martie

Privind în continuare spre categoria dulciurilor, constatăm o orientare în procent de 80% către bomboanele de ciocolată (atât simple, cât și umplute). Pralinele sunt cele pentru care vor opta 69% dintre respondenți, în timp ce pentru tabletele de ciocolata 61%. De subliniat faptul că 1 din 3 persoane care intenționează să ofere dulciuri de 1 și 8 martie le iau în calcul pe cele făcute în casă, iar 1 din 5,  pe cele Bio. Pralinele sunt preferate de persoanele tinere (75% /vs /58%), în timp ce bomboanele fondante de persoanele cu vârste cuprinse între 30-39 de ani (36% / vs / 26% în cazul tinerilor). Pentru batoanele de ciocolată optează mai degrabă bărbații decât femeile (30% / vs / 24%).

Ce tipuri de dulciuri intentioneaza romanii sa ofere

Principalele mărci de dulciuri către care se vor orienta cei care intenționează să ofere astfel de produse cu ocazia sărbătorilor primăverii sunt: Milka (78%), Heidi (65%), Poiana (46%) și Kandia (46%). Milka și Heidi sunt preferate de persoanele mai tinere (18-39 ani), în timp ce Poiana și Kandia de persoanele mai în vârstă (40-60 ani). Privind de această dată spre venitul respondenților, se constată că persoanele cu un venit lunar mai mic de 800 de lei se orientează spre Poiana ( 57% / vs / 46% media naționala) și Primola (46% / vs / 32% media națională).

Marci de bomboane, trufe, praline, pe care romanii intentioneaza sa le ofere de 1 si 8 martie

Dacă Milka și Heidi se mențin în continuare pe primele 2 poziții în topul preferințelor (cu 79% și 56%), Schogetten ocupă în cadrul acestei categorii cea de-a treia poziție (54%). Către aceste 3 branduri se orientează mai ales femeile, aceeași afirmație putând fi făcuta și în cazul Anidor (16% / vs / 4% bărbați). Pentru Primola optează mai ales persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani (42 % / vs / 32% media națională), în timp ce persoanele de peste 40 de ani sunt mai orientate către: Poiana (63% / vs / 43% tineri), Kandia (55% / vs / 38% tineri) și Toblerone (42% / vs / 27% tineri). Raportându-ne de această dată la venitul cumpărătorilor, cei cu un venit mediu și scăzut preferă mărcile Schogetten și Kandia, în timp ce cei cu un venit lunar de peste 2000 lei, mărcile Toblerone și Cote d’Or.

Marci de ciocolata tablete pe care romanii intentioneaza sa le ofere de 1 si 8 martie

Hypermarketul și supermarketul – locul din care românii vor cumpăra dulciuri pentru zilele de 1 și 8 martie

Hypermarketul și supermarketul reprezintă opțiunea a 48% și, respectiv, 40% dintre respondenți. De subliniat este faptul că femeile preferă hypermarketul (53% / vs / 42% bărbați), în timp ce bărbații se duc mai degrabă la supermarket (46% / vs / 33% femei). Se constată diferențe și atunci când analizăm intenția de cumpărare în funcție de categoriile de vârstă ale cumpărătorilor. Astfel, persoanele între 18-39 de ani preferă hypermarketul, în timp ce cei cu vârste cuprinse între 40-60 de ani sunt orientate mai degrabă către supermarket.

„Privind spre cele două principale categorii de magazine identificate, acestea sunt preferate pentru categorii și branduri diferite de dulciuri”, afirmă Ștefan Andrei, Marketing Manager Exact Cercetare și Consultanță. “Astfel, hypermarketul este mai degrabă luat în considerare pentru bomboane de ciocolată – simple sau umplute, trufe și bomboane fondante, în timp ce pentru batoanele de ciocolată de observă o orientare în mai mare măsura spre supermarket”, mai adaugă Ștefan Andrei.

Raportându-ne de această dată la brandurile de bomboane, trufe și praline, constatăm că Milka este menționat într-o mai mare măsură în relație cu supermarketul (84% / vs / 77%). La rândul lor, mărcile care sunt achiziționate cu predilecție din hypermarket sunt: Cote d’Or (34 % / vs / 24%), After Eight (34% / vs / 15%) și Lindt (23% / vs / 15%).

Referindu-ne la ciocolata tablete, se remarcă o mai mare orientare către hypermarket atunci când analizăm intenția de cumpărare în ceea ce privește brandul Toblerone (36% / vs / 24%). La rândul său, supermarketul este preferat în cazul brandurilor Poiana (57% / vs / 44%), Kandia (47% / vs / 38%) și Primola (35% / vs / 25%).

Pentru dulciurile pe care le vor oferi cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie, 34% dintre români intenționează să aloce un buget cuprins între 30-50 de lei

Comparativ cu femeile, bărbații intenționează să aloce bugete mai mari cadourilor reprezentate de dulciuri.  Astfel, 22% menționează bugete cuprinse între 70-100 lei (cu 7% peste procentul înregistrat în rândul femeilor), iar 15% de peste 100 de lei (cu 8% mai mult decât procentul femeilor care menționează această sumă).

Tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani sunt cei mai orientați spre bugete cuprinse între 30-50 lei (42%), aceștia fiind urmați de persoanele de 30-39 de ani (34%).

Acest buget este menționat pe prima poziție și de respondenții cu vârste cuprinse între 40-60 de ani în procent de 26%, la egalitate cu cel cuprins între 70-100 lei. În plus, această categorie de vârstă este cea mai dispusă să aloce bugete de peste 100 lei pentru dulciuri cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie: 14% (procent de două ori mai mare decât cel înregistrat în cazul tinerilor de 18-29 de ani).

Universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, rezidente în mediul urban și utilizatoare de internet. Volumul eșantionului a fost de 1018 respondenti, dintre care 883 intenționează să ofere cadouri de 1 și 8 martie și 627 intenționează să achiziționeze dulciuri cu aceste ocazii.

 În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,885 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Florile, mărțișoarele și dulciurile sunt cadourile pe care românii intenționează să le ofere de 1 și 8 martie

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: