Studiu: Românii cumpără online zilnic de peste 5,2 milioane de lei

În perioada aprilie 2016-martie 2017, românii au cumpărat online de peste 1,9 miliarde de lei prin intermediul PayU România – liderul pieței de plăți online, cu 61% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

,,Anul financiar trecut plățile online în sistemul PayU au avut cea mai bună evoluție din ultimii 12 ani. Din ce în ce mai mulți români aleg să cumpere online, valoarea medie a coșului de cumpărături menținându-se în jurul valorii de 255 lei. Plata cu cardul rămâne metoda de plată preferată de români, iar plata în rate devine din ce în ce mai populară, cumulând 16% din totalul tranzacțiilor. Cea mai mare tranzacție online a fost realizată cu un card înregistrat în Ungaria și a atins valoarea de peste 145.700 lei.”  a declarat Marius Costin, Country Manager PayU România.

românii

În anul 2017, cea mai mare tranzacție a fost înregistrată în luna ianuarie și a atins valoarea de peste 107.000 lei.

Ce preferă românii să cumpere online?

Produsele din categoria IT&C rămân în topul preferințelor românilor care cumpără online. Aproximativ 33% din valoarea totală a tranzacțiilor online a fost alocată produselor din această categorie.

,,Românii cumpără online din ce în ce mai mult produse precum mobilier, decorațiuni, jucării, cărți, produse alimentare, produse cosmetice și vinuri. Această categorie numită eTail vine puternic din urmă, cumulând în prezent aproximativ 35% din totalul vânzărilor.”  a adăugat Marius Costin, Country Manager PayU România.

Când cumpără românii cel mai mult online?

Lunile în care românii au realizat cele mai multe cumpărături online sunt noiembrie, martie și decembrie.

,,Cumpărăturile contextualizate definesc comportamentul românilor în online. Black Friday rămâne evenimentul care atrage cel mai mulți cumpărători online, doar anul trecut având loc peste 867.000 de tranzacții în luna noiembrie. Acesta este urmat de luna martie, luna femeii, cu 818.000 de tranzacții și sărbătoarea de Crăciun, cu peste 785.000 de tranzacții.”  a declarat Marius Costin, Country Manager PayU România.

Topul țărilor care au comandat din magazinele din România și au plătit online

În perioada aprilie 2016-martie 2017, magazinele online din România au înregistrat peste 230.000 de comenzi din 200 de țări, tranzacții procesate prin PayU. Topul primelor trei țări cu cele mai mari comenzi este: Ungaria, Bulgaria, Marea Britanie. Valoarea acestora a depășit 47,8 milioane de lei.

 PayU este un furnizor global de servicii de plată pentru companii. Compania este lider pe piețele din Europa Centrală și de Est și procesează tranzacții pentru comercianți precum: Allegro, AmRest, Avon, Blue Air, Makro, Orange, PKP Intercity, Play, Showroom.pl, TUi, Virgin Mobile.

În România, PayU lucrează cu parteneri precum Telekom, BlueAir, Paravion, eMag, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon, Fashion Days și alții.

La nivel global, PayU Group operează în 17 țări pe patru continente pentru sute de mii de comercianți și este deținut de Naspers, o companie multinațională originară din Africa de Sud, cu operațiuni în media și servicii online.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,831 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Studiu: Românii cumpără online zilnic de peste 5,2 milioane de lei
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: