Piața de retail din România este controlată, în proporție de 60%, de patru mari companii

Peste jumătate din piaţa de retail din România este controlată de patru mari companii, care împreună deţin 60% din întreaga piaţă, arată o analiză realizată recent de ICAP România, furnizor de soluţii integrate de afaceri.

Analiza urmăreşte evoluţia celor mai importante 11 lanţuri de hipermarketuri şi supermarketuri din România în ultimii trei ani. Tendinţa generală a pieţei de retail este de creştere constantă de la an la an, în 2014, de exemplu, cifra totală de afaceri a celor 11 companii crescând cu 10%, la 34,6 miliarde de lei.

În acelaşi timp, retailul rămâne un domeniu dinamic din punctul de vedere al forţei de muncă. Astfel, numărul de angajaţi al companiilor analizate a crescut cu 33% din decembrie 2012 până în decembrie 2014, la aproape 64.000 de persoane.

Cel mai mare jucător din piaţa supermarketurilor rămâne Kaufland România, cu o cotă de piaţă de 23%, urmat de Carrefour România şi Metro cu 13%, Auchan cu 11%, Selgros si Mega Image cu 8%, Rewe Romania 7%, Profi 5%, Romania Hypermarche (Cora) 5%, Billa 4%, Artima 3%.

Cote de piață retaileri

Piaţa de retail din România – cifre de afacere

La final de decembrie 2014, Kaufland România înregistra o cifră de afaceri de aproape 8 miliarde de lei, cea mai mare de pe piaţa de retail. Pe locurile al doilea şi al treilea se clasau Carrefour România şi Metro, cu aproape 4,6 miliarde de lei şi, respectiv, 4,5 miliarde de lei. Cea mai semnificativă creştere a cifrei de afaceri, la final de 2014, a avut-o Auchan România, de 64%, la aproape 3,8 miliarde de lei, faţă de perioadă similară a anului anterior.

La jumătatea lui 2015, compania Kaufland România înregistrase cel mai mai mare profit operaţional de peste 300 de milioane de lei, urmată de Mega Image (peste 40 de milioane de lei) şi de Profi România (peste 26 de milioane de lei).

Cele mai multe supermaketuri şi hipermarketuri din România se găsesc în macroregiunea Muntenia-Sud (775), iar cele mai puţine în macroregiunea Sud-Vest Oltenia (265). Compania Mega Image numără cele mai multe supermarketuri din ţară (482), urmată de Profi (400) şi de Lidl (208).

NOTĂ: Compania de retail Lidl Discount nu apare în acest studiu pentru că nu sunt disponibile date financiare legate de acest retailer.

ICAP Group, cu 1.300 angajaţi, este lider în furnizarea informaţiilor de afaceri din Sud-estul Europei, cu prezenţă puternică în România, Grecia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina şi Cipru. ICAP Group este una dintre puţinele companii recunoscute de către European Securities and Markets Authority (ESMA) că «Credit Rating Agency».

ICAP Group este partener exclusiv al liderului mondial în furnizarea serviciilor de credit risk şi informaţiilor de afaceri, Dun & Bradstreet (D&B) pentru România, Grecia şi Bulgaria, furnizând, printre altele, informaţii despre companii din mai mult de 190 de ţări. De asemenea, D&B oferă clienţilor săi din întreagă lume informaţii de calitate despre companiile din România, Grecia şi Bulgaria, furnizate exclusiv de către ICAP, profitând astfel de cea mai mare şi cea mai fiabilă baza de date de afaceri din Balcani.

Serviciile ICAP România sunt grupate în 4 linii de afaceri:

  • Servicii de Credit Risk
  • Marketing Solutions
  • Management Consulting şi
  • People & Employment Solutions.

Având ca business principal serviciile de management al riscului de creditare, ICAP România deţine o baza de date cu peste 1 milion de entităţi active înregistrate în România. Mai mult, că şi partener exclusiv al D&B, ICAP oferă acces online la analize de credit risk pentru 240 milioane companii din întreagă lume.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,987 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Piața de retail din România este controlată, în proporție de 60%, de patru mari companii
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. […] Piața de retail din România este controlată, în proporție de 60%, de patru mari companii […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: