Studiu: berea este principala băutură a bărbaților români și atunci când sărbătoresc victoria echipei favorite

Aproape 80% din bărbații români care obișnuiesc să consume bere au declarat că o aleg și atunci când sărbătoresc victoria echipei favorite după încheierea unei competiții sportive, berea fiind principala băutură consumată cu această ocazie, arată un studiu efactuat de către Gfk România la solicitarea Asociației Berarii României.

TMbruna-sticla&paharPotrivit studiului, 80% din bărbații români care obișnuiesc să consume bere sărbătoresc în compania ei și victoria echipei favorite, la finalul unei competiții sportive.

“Competițiile sportive au darul de a aduce prietenii împreună, iar berea completează perfect aceste momente, adăugându-le bună dispoziție. Fabricată din ingrediente naturale, modernă și contemporană, berea se potrivește perfect stilului de viață actual al românilor, ocupând un loc important în inimile lor.”, a declarat Onno Rombouts, Președinte Asociația Berarii României.

Mai mult, aproape 55% din barbații români au afirmat că obișnuiesc să consume bere și după ce au petrecut o seară făcând sport cu prietenii, berea ocupând și în acest caz primul loc în rândul băuturilor preferate. În plus, demonstrând o dată în plus că este nelipsită din momentele de relaxare, aproape 60% din bărbații români afirmă că aleg să consume bere și atunci când sunt în concediu, inclusiv când sunt în concediu la mare.

“Consumată cu moderație, berea este o prezență constantă în viețile românilor. Indiferent de modul în care își petrec timpul liber – alături de familie sau prieteni -, românii aleg să consume bere.”, a declarat Constantin Bratu, Director general Asociația Berarii României.

Întrebați care sunt motivele pentru care optează pentru iubita băutură, 60% din consumatorii de bere români bărbați au afirmat că o aleg pentru că însoțește cel mai bine întâlnirile cu prietenii, afirmând în aproximativ același procent că aleg să consume bere și pentru că o consideră o modalitate de hidratare a organismului.

Cu zero evaziune fiscală pe lanțul de producție, 76.700 de locuri de muncă create pentru români și un nivel înalt al valorii adăugate, industria berii are o contribuție importantă la economia României. În plus, peste 97% din berea consumată de români este produsă la ei în țară, iar nivelul cumulat al investițiilor membrilor Asociației Berarii României s-a ridicat până în prezent la peste 1,25 miliarde Euro.

Sectorul berii contribuie cu aproape 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piața băuturilor alcoolice, iar jumătate din prețul unei beri îl reprezintă taxele virate la bugetul României.

Din păcate, potrivit unei analize a companiei de consultanță AT Kearney, creșterea accizei la bere în 2013 se estimează că a condus la o diminuare cu 155 milioane lei a încasărilor bugetare provenite din acciză și TVA pentru bere, comparativ cu varianta în care acciza ar fi rămas la nivelul anului precedent.

  În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *