Studiu GfK: În România, dorinţa de cumpărare a crescut

Înclinația către consum a populației din cele 28 de țări ale Uniunii Europene analizate într-un studiu realizat de Gfk și-a continuat tendința ascendentă, încheind trimestrul III al anului la aproape 21 de puncte.

Această valoare reprezintă o creștere față de cele 19 puncte înregistrate la finalul trimestrului II și acum se află la o cotă nemaiatinsă de la finalul anului 2007.

GfK

Consumul privat s-a dovedit a fi unul dintre pilonii principali ai economiei europene în ultimul trimestru, în condițiile în care numeroase țări și-au îmbunătățit ori și-au menținut înclinația către cumpărare în acest trimestru. Aceste rezultate contrazic rezultatele relativ mixte obținute de diverse țări la alți indicatori: așteptările economice au scăzut în Franța, Germania și Portugalia, iar așteptările privind veniturile au scăzut, de asemenea, în Franța, Austria și Germania, în comparație cu trimestrul al doilea al acestui an.”, declară Rolf Bürkl, expertul în consum al GfK.

România: Așteptările privind economia și veniturile au variat într-o măsură nesemnificativă, dar dorința de cumpărare a crescut

GfK

În ciuda creșterii veniturilor, scăderii inflației și reducerii TVA-ului, consumatorii din România s-au arătat prea puțin dispuși să își schimbe opinia asupra perspectivei economice în timpul trimestrului al treilea.

După un trimestru doi cu variații minime, așteptările economice au fluctuat pe parcursul trimestrului III, revenind la aproximativ același nivel ca la finalul trimestrului anterior. Luna septembrie s-a încheiat la valoarea de 6,3 puncte, cu aproape un punct mai puțin decât la finalul trimestrului II, dar cu 5 puncte peste valoarea din aceeași perioadă a anului trecut.

GfK

Așteptările privind veniturile au înregistrat, de asemenea, o mică scădere la începutul trimestrului III, dar apoi s-au stabilizat la nivelul de 24,2 puncte până la finalul trimestrului. Această variație reprezintă o scădere de 2 puncte față de sfârșitul trimestrului anterior, dar o creștere de 3,4 puncte față de aceeași perioadă a anului trecut.

Înclinația către cumpărare a înregistrat cea mai mare variație. La începutul trimestrului s-a menținut la nivelul perioadei anterioare, dar în septembrie a crescut la 12 puncte. Aceasta reprezintă o creștere de 6,4 puncte față de finalul trimestrului II și o creștere de 9,7 puncte față de aceeași perioadă a anului trecut.

GfK este sursa de încredere pentru informații relevante despre piață și consumatori, care permit clienților săi să ia decizii mai inteligente. Peste 13.000 de experți din domeniul studiului de piață își îmbină pasiunea cu experiența de lungă durată a GfK în știința datelor. Acest lucru permite GfK să furnizeze perspective globale esențiale asociate cu informații despre piețele locale pentru peste 100 de țări. Utilizând tehnologii inovatoare și știința datelor, GfK transformă date de amploare în date inteligente, permițând clienților săi să-și îmbunătățească avantajul competitiv și să îmbogățească experiențele și opțiunile consumatorilor.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,911 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Studiu GfK: În România, dorinţa de cumpărare a crescut
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: