Studiu: româncele percep lactatele drept produse naturale, sănătoase, practice și gustoase

Conform studiului calitativ realizat în luna septembrie de EXACT Cercetare și Consultanță, lactatele sunt percepute cel mai adesea ca alimente aparținând unui stil de viață sănătos.

dairy-products„Această categorie de produse este asociată de către participantele la studiu cu ideea de puritate, naturalețe și familiaritate. În plus, aceasta este văzuta ca adresându-se oamenilor energici, activi, dinamici, care apreciază tot ce înseamnă natural și sănătos”, declară Irina Rainer, coordonatorul studiului.

Credit foto: Shutterstock

Sunt considerate ca fiind varianta cea mai potrivită pentru consum produsele cu un procent „normal” de grăsime, cele cu conținut scăzut de grăsime fiind asociate de consumatorii de gen feminin cu ideea de probleme medicale sau cure stricte de slăbire.

În opinia participantelor la studiu (femei cu vârsta cuprinsă între 35-59 de ani), procentul de grăsime din produsele lactate este strâns legat de:

– Gust – lactatele cu procent ridicat de grăsime sunt percepute a fi mai atractive pentru că sunt gustoase

– Textură – lactatele grase sunt mai cremoase, oferind o experiență a gustului mai rafinată

– Naturalețe – lactatele light sunt percepute a fi mai puțin naturale, extra procesate, lipsite de nutrienți.

Categoria lactatelor este una foarte variată, beneficiind de o gamă largă de produse, despre care consumatoarele au o imagine foarte clară și bine definită:

→ Laptele este cel mai familiar produs, inspiră o stare de grijă, protecție, căldură și este apreciat pentru beneficiile nutritive.

→ Iaurturile (laptele fermentat) sunt asociate cu ideea de vitalitate, dinamism, efervescență și apreciate pentru beneficiile lor în procesul de digestie.

→ Mixurile de brânză cu smântână sugerează ideea de răsfăț, mulțumire, recompensă, dar și delicatețe, finețe, rafinament, feminitate.

→ Untul și smântâna sunt percepute ca un ajutor în bucătărie, ingrediente de bază pentru diverse rețete și, prin urmare,  familiare, comune, obișnuite.

→ Brânza dulce și urda definite de ideea de rețete ale buncii, prăjituri de casă, dar oarecum de modă veche.

→ Produsele tartinabile inspiră  dinamism, mișcare, rapiditate, ”on the go”.

→ Brânzeturile solide sunt asociate cu ideea de gust, sățietate, consistență.

Lactatele, considerate produse tradiționale, autentice

Lactatele reprezintă pentru românce alimente obișnuite în viața de zi cu zi, ce reprezintă o soluție convenabilă și accesibilă. Referindu-se la beneficiile raționale percepute atunci când privesc spre categoria lactatelor, participantele la studiu au menționat faptul că acestea sunt:

– Naturale, sănătoase, proaspete –  prin asociere cu ideea de tradiție, fără E-uri, conservanți, aditivi

– Accesibile din punct de vedere al prețului

– Flexibile, versatile ca și consum – apreciate pentru gama largă de momente și modalități de consum

– Hrănitoare și sățioase – percepute a oferi o mare parte din nutrienții necesari zilnic

– Ușoare pentru stomac – ușor digerabile

– Practice  – nu necesită timp de preparare, potrivite pentru o gustare între mese

– Gustoase – asociate cu satisfacția gustului

– Văzute a înlocui sau preîntâmpina anumite tratamente medicale: ajută la digestie (unele lactate sunt percepute a ajuta tranzitul intestinal), previn osteoporoza (prin aportul de calciu), ajută la eliminarea toxinelor.

Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 4 Mini Focus Grupuri, la care au participat femei cu vârsta cuprinsă între 35 și 59 de ani. Mini Focus Grupurile au avut loc în București, în intervalul 1-4 septembrie 2015.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,839 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Studiu: româncele percep lactatele drept produse naturale, sănătoase, practice și gustoase

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: