Studiu: românii vor cumpăra, în medie, două-trei produse de Black Friday

Lista de cumpărături întocmită de către români cu ocazia evenimentului Black Friday 2015 va conţine, în medie, două-trei produse, cele mai multe din categoria televizoarelor, electrocasnicelor mici şi telefoanelor mobile, arată un studiu de piaţă, publicat azi de Millward Brown România, lider în piaţa locală de cercetare de marketing în zonele de brand, media şi de comunicare.

Black-FridayConform studiului, în acest an, 44% dintre românii cu vârsta între 18 şi 65 de ani au declarat că îşi doresc să cumpere ceva de ‘Black Friday’ (‘probabil voi cumpăra’ sau ‘sigur voi cumpăra’), procentaj de aproape trei ori mai mare faţă de ediţia din 2012. De asemenea, numărul românilor care au auzit de reducerile din cadrul ‘Black Friday’, evenimentul anului în comerţul românesc, a ajuns, în 2015, la 71% în rândul persoanelor din eşantionul evaluat.

Credit foto: Shutterstock

Totodată, segmentele de populaţie în rândul cărora se observă un nivel al intenţiei de cumpărare semnificativ mai ridicat, comparativ cu nivelul populaţiei generale, sunt bărbaţii şi tinerii (între 24 – 34 de ani). Comparativ cu media generală de 59% a celor care au auzit de ‘Black Friday’ şi spun că ‘sigur sau probabil vor cumpăra’, în cazul bărbaţilor media urcă la 63%, iar în cazul tinerilor la 64%, toate aceste diferenţe fiind semnificative statistic, la un nivel de încredere de 95%.

Ziua cu cele mai multe reduceri din an

În ceea ce priveşte preferinţele în materie de cumpărături, în acest an, de ‘Black Friday’, cele mai multe liste de cumpărături vor avea, în medie, între două şi trei produse, fiind în creştere, comparativ cu 2014. Pe această listă se regăsesc cel mai frecvent televizoarele (40%), electrocasnicele mici (39%) şi telefoanele mobile (22%).

De asemenea, maşinile de spălat şi frigiderele sunt următoarele două categorii de produse prezente în preferinţele românilor pentru ‘Black Friday’, fiind amintite de 18% dintre respondenţi, respectiv 17% dintre cei intervievaţi cu privire la intenţia de achiziţie.

Întrebaţi care sunt magazinele pe care le iau în calcul pentru a-şi face cumpărăturile de ‘Black Friday’, topul românilor are în frunte retailerul eMag (30% dintre opţiuni), urmat de Altex (21%), Flanco (9%), Carrefour (8%), Kaufland (4%), Media Galaxy, Auchan şi Domo (cu câte 3% dintre sufragii), Lidl (2%) şi Cora (1%). De remarcat este faptul că, faţă de anul trecut, singura modificare notabilă este scăderea semnificativă a numărului celor care iau în calcul Domo.

Cercetarea Millward Brown România a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, în rândul a 2.000 de respondenţi din mediul urban şi rural, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. Interviurile au fost realizate telefonic în perioada 4 – 5 noiembrie, iar eroarea de eşantionare este de +/-2,2%.

 

Istoria Black Friday

Utilizarea sintagmei ‘Black Friday’ este regăsită în articole publicistice ale vremii încă din secolul XIX, în Statele Unite ale Americii /SUA/. Asocierea sărbătorii promoţiilor se face, la acel moment, cu criza financiară din 1869. Cea mai veche invocare cunoscută sub numele de ‘Vinerea Neagră’, care se referă la cumpărăturile făcute în cea de-a doua zi după Ziua Recunoştinţei, a apărut într-un buletin de relaţii publice din anul 1961. Numele şi originea sărbătorii sunt împământenite în Philadelphia.

În ianuarie 1966, se stabileşte definitiv titulatura de ‘Black Friday’, prin care se deschide oficial sezonul de cumpărături de Crăciun în centrul oraşului. Este momentul în care blocajele din trafic sunt masive, iar trotuarele devin neîncăpătoare.

În România, primele tentative ‘Black Friday’ s-au manifestat în anul 2010, dar abia un an mai târziu principalii retailerii autohtoni s-au implicat în promovarea acestui gen de campanie comercială.

Anul trecut, aproape cinci milioane de români au rotunjit conturile retailerilor în „Vinerea Neagră”, sesiunea de shopping indicând un bilanţ provizoriu al vânzărilor de peste 300 de milioane de lei. Pe lista de achiziţii, cu reduceri de până la 80%, s-au regăsit atât autoturisme de lux, cât şi aparatură electronică de ultimă generaţie sau cele mai renumite branduri de parfumuri şi cele mai noi titluri de cărţi.

Sursa: Agerpres

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,825 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Studiu: românii vor cumpăra, în medie, două-trei produse de Black Friday
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: