Marks & Spencer: beneficii anuale în scădere cu 19%

Conform Lsa-conso, retailerul de origine britanică Marks & Spencer, și-a revizuit în scădere obiectivele financiare ambițioase, stabilite în anul 2010. Grupul își dorea ca, până în 2013, să înregistreze o creștere a cifrei sale de afaceri, obținând un profit cuprins între 1,5 și 2,5 miliarde de lire sterline. Pentru anul anterior, cifra de afaceri anuală a grupului a fost de 9,9 miliarde lire, înregistrând o creștere de 2%, datorată în special exporturilor (acestea fiind în creștere cu 5%).

În contextul crizei economice, în care puterea de cumpărare a avut de suferit, atât vânzările slabe, cât și promoțiile lansate, și-au lăsat amprenta asupra rezultatului financiar al grupului britanic.

Asfel, azi, 22 mai 2012, Marks & Spencer a anunțat o scădere cu 19% a profitului său anual, având încasări în valoare totală de 513 milioane de lire (635 milioane euro). Este pentru prima dată, în ultimii trei ani, când acest grup, adesea considerat ca un barometru al economiei britanice, înregistrează o scădere a veniturilor sale. Analiștii financiari consideră că aceasta este o dovadă în plus a faptului că puterea de cumpărare s-a diminuat, datorită crizei.

În Marea Britanie, Marks & Spencer operează în prezent 730 de magazine, prin intermediul cărora realizează cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri. Dacă vânzările de produse alimentare din aceste magazine au crescut cu 3,9%, vânzările de haine -cu o importanță semnificativă pentru cifra de afaceri a grupului- au stagnat (+0,2%), iar vânzările pentru produsele de menaj au înregistrat o scădere de 10%.

Cu toate acestea, Marc Bolland, directorul general al grupului britanic, estimează că Marks & Spencer a realizat „o performanță bună, având în vedere condițiile dificile”. Totodată, acesta a ținut să precizeze faptul că strategia de dezvoltare a grupului pe plan internațional nu a fost afectată. Ca dovadă a acestui fapt, a amintit de inaugurarea celor 37 de magazine din afara Marii Britanii, care a avut loc în ultimul an, în timp ce obiectivul „de a deschide alte 100 de magazine pe an este menținut” pentru următorii ani. În ceea ce privește extinderea pe plan internațional, „ne interesează în special piețele din India, China și Hong Kong”, a precizat acesta.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *