Start la campania „Cif curață România”, una dintre cele mai curajoase inițiative din România

Cif, marcă a companiei Unilever, dă startul uneia dintre cele mai curajoase inițiative din țara noastră: curățarea străzilor din România de mesaje și însemne agresive, care pot influența într-un mod negativ buna dezvoltare a copiilor.

Cif-curataConform unui studiu demarat de Unicef, violența psihică asupra copiilor are loc, de cele mai multe ori, la școală sau pe stradă și poate avea efecte devastatoare asupra micuților, de la afecțiuni psihologice și cicatrici emoționale, până la probleme de adaptare în societate, la vârsta adultă.

„Putem să ne ferim copiii de violență controlând televizorul sau calculatorul, însă nu putem controla străzile și nu îi putem feri de însemnele si mesajele agresive care îi pândesc la orice colț, pe orice perete. Misiunea lui Cif a fost mereu aceea de a menține și reda frumusețea suprafețelor din interiorul casei. Dorința de a păstra străzile curate și lipsite de mesaje agresive este o continuare naturală a misiunii noastre”, declară Dan Oprescu, Director Brand Building Unilever South Central Europe.

Campania „Cif curață România” se desfășoară la nivel național, în perioada 20 februarie – 30 mai și își propune înlăturarea mesajelor vulgare, cu potențial agresiv sau discriminatoriu de pe stradă, pe care le vor semnala locuitorii din toate orașele țării.

Înlăturarea acestor mesaje constă în curățarea propriu-zisă a zonei de către o echipă specializată, atât cu produse Cif, cât și cu alte soluții de curățare special concepute pentru exterior, în funcție de suprafața curățată. Procesul de curățare este realizat și monitorizat de către o companie specializată, respectând toate normele de siguranță și având în vedere toate aprobările legale.

În perioada campaniei, oricine poate să încarce pe www.cif.ro, pagina de Facebook „Cif Intotdeauna un final frumos” sau în aplicația de mobil de pe Apple Store sau Google Play, fotografii cu mesaje sau însemne agresive întâlnite pe stradă. Locațiile curățate pe parcursul campaniei vor fi alese printr-o selecție aplicată fotografiilor înscrise pe site, în limitele și condițiile regulamentului. Pe măsura finalizării operațiunilor de curățenie, pozele de înainte și după curățare vor fi disponibile în galeriile de pe website și de pe pagina de Facebook.

„Suntem foarte mândri de această ințiativă, precum și de puterea de curățare a produselor Cif, pe care ne bazăm în procesul de înlăturare a inscripțiilor. Cif începe curățenia, însă pentru etapa următoare, ne bazăm pe sprijinul întregii comunități în a menține străzile curate și lipsite de mesaje agresive.”, adaugă Monica Tamaș, Senior Brand Manager Household Cleaning Unilever South Central Europe.

Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,989 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Start la campania „Cif curață România”, una dintre cele mai curajoase inițiative din România
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: