
Deşi s-au înregistrat creşteri ale volumului de bere în America Latină(+8%), Africa(+15%) şi Asia(+9%), pieţele din America de Nord şi Europa nu au performat. Astfel, America de Nord a înregistrat o scădere cu 2% a volumelor de bere din cauza economiei în declin şi a scăderii cheltuielilor de consum, iar în Europa volumele au scăzut cu 6% pe fondul vânzărilor slabe şi a creşterii preţului la materiile prime.
Volumele din Cehia au scăzut cu 1%, piaţa fiind afectată de cererea de consum slabă şi de condiţiile meteo nefavorabile din luna iulie 2011. Volumele în Polonia au scazut deasemenea cu 2%, iar în România scăderea a fost de 8%, cele două pieţe fiind afectate de intensificarea concurenţei, de climatul economic fragil şi de scăderea consumului.


