
„Pentru 2013 estimăm că producția va ajunge la aproape 6.000 de tone de fructe, în special caise, piersici și prune în creștere substanţială față de producția de anul trecut. Prognoza noastră se bazează pe investițiile realizate în ultimii ani în tehnologiile moderne de producție și în sistemele de irigare și fertilizare. În acest moment nu mai avem nicio suprafață de pomi fructiferi neirigată” declară Oana Belu, acţionar Domeniile Ostrov.
Domeniile Ostrov cumulează o suprafață totală de livadă de aproape 400 de hectare dedicată pomilor fructiferi, din care 318 hectare sunt pe rod, restul aflându-se în programe de plantare demarate în ultimii doi ani. Acestea urmează să intre pe rod în anii următori. Din cele 318 hectare de livezi pe rod, 155 hectare reprezintă livada de cais, 84 hectare cea de cireș, iar restul este plantat cu piersici, nectarini, pruni, visini și nuci.
Iunie este luna în care la Domeniile Ostrov se culeg cireșele. Cu o suprafață de 84 hectare cultivate cu cireși producătorul estimează pentru anul acesta o producție de aproximativ 15 tone pe hectar.
Domeniile Ostrov livrează la export aproximativ 70 de procente din producţia de fructe de la Dunăre. „Principalele țări în care exportăm fructele produse în livezile de la Domeniile Ostrov sunt: Rusia şi țările ex-sovietice, Germania, Cehia sau Austria. Lucrăm asiduu să ne extindem și către alte piețe europene. Pe mesele românilor ajung acum circa 30 de procente din producţia de fructe a Domeniilor Ostrov, însă în ultimul an cererea pentru fructele autohtone a crescut mult peste nivelul estimat” declară Oana Belu.
Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.


