Cum arată hypermarketul ideal pentru clienţi? Cum ar trebui să fie acesta organizat? Ce modificări şi îmbunătăţiri au aduce consumatorii? Răspunsurile la aceste întrebări au venit la pachet cu o inedită exemplificare folosind piesele LEGO SERIOUS PLAY, consumatorii având posibilitatea să contribuie la construirea modelului ideal de hypermarket. Un proiext marca EXACT Cercetare și Consultanță.
Mersul la cumpărături nu mai reprezintă la momentul actual doar o simplă necesitate în viziunea clienților hypermarketurilor. Aceștia își doresc ca experiența cumpărăturilor să fie una completă, care să le asigure pe lângă accesul la o gamă variată de produse la cel mai mic preț, posibilități de relaxare, de servire a mesei și chiar de fumat în cadrul hypermarketului.
“Clienții hypermarketurilor simt nevoia unei organizări cu totul distincte, pentru ca <sesiunea de shopping> să poată răspunde cât mai multor nevoi”, declară Irina Rainer, coordonatorul studiului realizat de Exact Cercetare și Consultanță cu ajutorul materialelor și metodologiilor LEGO SERIOUS PLAY. „Utilizând piese LEGO , clienții hypermarketurilor au contribuit împreună la construirea modelului ideal. Iar acest model vizează schimbarea, începând cu parcarea și terminând cu organizarea caselor de marcat”, mai adaugă coordonatorul studiului.
Hypermarketul ideal are o intrare și o ieșire diametral opuse

Intrarea în hypermarket se realizeză pe la mijlocul galeriei comerciale, pentru ca vizitatorii să nu fie nevoiți să traverseze o întreagă galerie comercială pentru a putea intra în hypermarket. La intrare, își așteaptă cumpărătorii atât coșurile de cumpărături, cât și cărucioarele, pentru ca fiecare vizitator să își aleagă obiectul care se potrivește listei sale de cumpărături. Aceștia simt de asemenea nevoia unor cărucioare de mai multe mărimi (medii și mari), existând persoane pentru care coșul de cumpărături este insuficient, iar caruciorul disponibil în prezent, prea mare pentru ceea ce are de cumpărat.
Accesul și părăsirea hypermarketului se realizează prin două puncte distincte, pentru a fluidiza traficul și a facilita deplasarea vizitatorilor. Așadar, direcția de parcurgere a magazinului este “tot înainte”, de la intrare și până la casă (care este la ieșire), parcurgându-se o distanță în linie dreaptă. Ieșirea se face prin partea opusă intrării, clienții îndreptându-se cu ușurință către parcarea care este ușor accesibilă de la ieșirea din hypermarket.
Parcarea: neapărat supraterană
Parcarea este vazută de majoritatea cumpărătorilor ca fiind una supraterană, pe de-o parte pentru a evita posibilele derapări în pantă în anotimpul rece, iar pe de alta, pentru a veni în ajutorul șoferilor de gen feminin, care tind să ocolească deseori parcările subterane.
Aceasta este una spațioasă, situată în lateralul hypermarketului și astfel la mijlocul distanței dintre intrare și ieșire. Accesul în parcare se dorește a fi realizat cu ușurință, dintr-un drum larg, traficat, fiind de evitat accesul prin străzi înguste. Locurile de parcare trebuie să fie late și în diagonală, fiind astfel mult mai ușoară atât intrarea în locul de parcare, cât și ieșirea.
Hypermarketul ideal are ferestre și plante

Diversitatea raioanelor caracterizează hypermarketul dorit de public
Clienții caută ca hypermarketul să le ofere o multitudine de raioane: de la produse de îngrijire a locuinței și produse alimentare și până la cosmetice, îmbrăcăminte, accesorii auto, electrice și electrocasnice.
Fiecare raion trebuie să aibă câte un consultant

Nu trebuie să lipsească spațiul de relaxare și cele de luat masa & fumat

Toaleta este necesară în incinta hypermarketului
Toaleta se regăsește de asemenea în incinta hypermarketului și este foarte bine semnalizată. Este important ca aceasta să nu se afle după linia caselor sau în galeria comercială, ci cât mai aproape de locul în care se găsesc cumpărătorii.
Casele de marcat trebuie să fie toate deschise

Mai mult spațiu, mai multă curățenie
În drumul său, cumpărătorul nu dorește să fie deranjat sau să-i deranjeze pe alții. De aceea, spațiul dintre rafturi trebuie lărgit, pentru ca 2 persoane aflate simultan cu cărucioare la rafturi paralele, să nu
blocheze trecerea unui al treilea cărucior. Cabina de probă nu trebuie să lipsească, în timp ce curățenia de la raionul legume-fructe este elementul asupra căruia majoritatea clienților atrag atenția. Biroul de informații, amplasat în apropierea ieșirii, trebuie să ofere cumpărătorilor orice tip de informații, precum și facturi fiscale pentru cumpărăturile efectuate.
Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 4 sesiuni de workshop LEGO® SERIOUS PLAY®, cu participanți cu vârste cuprinse între 18-39 de ani. Analiza a fost realizată în intervalul 13-17 octombrie 2014 și au fost utilizate kit-uri LEGO® SERIOUS PLAY®, ce permit explorarea subconștientului, prin facilitarea exprimării părerilor prin intermediul jocului.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.



Pingback: Anul 2014 a fost pentru LEGO cel mai bun an din istoria grupului, cu rezultare record
Pingback: 2014 a fost pentru LEGO cel mai bun an din istoria grupului, cu rezultare record
Pingback: Comercianţii care nu vor emite bonuri fiscale pot fi sancţionaţi cu amenzi de 10.000 lei dar şi cu suspendarea activităţii