Creşterea PIB în Uniunea Europeană a fost de 1,3% în trimestrul patru din 2014, iar în zona euro avansul PIB a fost de 0,9% comparativ cu perioada similară din 2013, în timp ce economia românească a înregistrat o evoluţie peste media UE, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Credit Foto: shutterstock.com
Potrivit Eurostat, economia zonei euro a urcat în trimestrul patru cu 0,3%, după un avans de 0,2% în precedentele trei luni, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 0,4%, după o expansiune de 0,3% în precedentele trei luni.
Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în Estonia (1,1%), Ungaria (0,9%), Germania, Spania (ambele cu 0,7%), Polonia, Lituania şi Slovacia (toate cu 0,6%), România, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie (toate cu 0,5%). Singurele scăderi s-au înregistrat în Cipru (minus 0,7%), Finlanda (minus 0,3%) şi Grecia (minus 0,2%).
În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4% iar al zonei euro cu 0,9%.
Datele Eurostat sunt similare cu estimările anunţate de Institutul Naţional Statistică (INS), potrivit cărora economia României a crescut în trimestrul patru din 2014 cu 0,5% faţă de trimestrul doi, iar avansul a fost de 2,5% comparativ cu perioada similară din 2013.
Sursa: AGERPRES
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


