Marinopoulos, unul dintre cei mai mari retaileri din Grecia, a fost salvat fiind achiziţionat de către alt retailer grec, Sclavenitis, după ce Marinopoulos intrase în faliment, conform IGD. Această tranzacţie va face din Sklavenitis unul dintre retailerii de top din țară.

Situaţia de criză din Grecia, lipsa investiţiilor dar şi presiunea creditorilor, mai ales din partea furnizorilor, au dus la falimentul retailerului existând chiar posibilitatea ca unul dintre cei mai vechi retaileri din Grecia şi retailerul cu cel mai mare număr de magazine, să dispară.
Odată cu declararea falimentului, intenţia conducerii Marinopoulos a fost de a pune capăt confiscărilor. În acest fel, Marinopoulos a reușit să câștige o protecţie de două luni, pănă la începutul lunii septembrie, termen în care trebuia să-şi găsească un partener.
Marinopoulos are datorii de 1,3 miliarde €, din care aproximativ jumătate din sumă este faţă de furnizori, în timp ce restul sunt datorii către creditori și angajați. Tranzacţia prevede ca datoria pe care Marinopoulos o are la furnizorii săi să fie redusă cu 40 – 50%.
În ciuda contextului economic dificil din Grecia, Sklavenitis a realizat în 2015 o creștere a vânzărilor de 40,8% determinată parțial de achiziționarea retailerului Mart Cash & Carry.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


