Ca parte a unui proiect unic, Ultragreens își face debutul oficial în Sofia prin plasarea primelor două Microsere în rețeaua Kaufland Bulgaria și pregătește deschiderea unui Green Hub în inima capitalei Bulgariei. Acesta este primul pas făcut de Ultragreens în strategia sa de extindere în regiune.
La mai puțin de o lună de la inaugurarea primului Hub de agricultură verticală în România, Ultragreens deschide un birou în Sofia și îl numește Country Manager pe antreprenorul local Eugene Semionov.
Pionier al tehnologiei de agricultură verticală și al agriculturii durabile, Ultragreens utilizează cu 95% mai puțină apă, cu 90% mai puțin transport și zero pesticide chimice în comparație cu agricultura tradițională. Produsele Ultragreens vor fi cultivate inițial în Bulgaria direct în unități de tip Microsera, care au nevoie de doar 1,7 m² de spațiu la sol. Consumatorii bulgari vor beneficia de aceeași gamă largă de plante precum: microplante, plante aromatice, salate baby și vlăstari – toate pline de nutrienți și cu un nivel ridicat de vitamine, minerale și antioxidanți.
“Pentru noi extinderea în Bulgaria este un pas foarte important prin care ne declarăm planurile de creștere în spațiul CEE, dar și angajamentul pentru un viitor mai sănătos și social responsabil. Suntem entuziasmați să aducem în Bulgaria tot know-how-ul nostru și ne propunem să democratizăm accesul la hrană ultra nutritivă, ultra fresh, crescută local și fără chimicale, de care oamenii pot beneficia în fiecare zi din an”, declară Cristian Tudor, Fondator și CEO Ultragreens. “Suntem pregătiți să ducem tehnologia Ultragreens oriunde există planuri pentru dezvoltare durabilă prin investiții productive în agricultură și inovare”, adaugă el.
Parteneriatul din Bulgaria
Tehnologia hiper localizată de vertical farming este implementată în Bulgaria de Ultragreens în parteneriat cu antreprenorul local Eugene Semionov, el urmând să coordoneze întreaga activitate de la biroul din Sofia. Eugene a deținut anterior funcții de management și coordonare regională pentru companii importante din domeniul financiar (Managing Director e-Pay Bulgaria, Country Manager KIWI Bulgaria) și FMCG (Sales Manager CIS Countries & Baltics pentru Smart Organic, producător și distribuitor de alimente organice).
În următoarele 4 luni, Ultragreens intenționează să extindă numărul de Microsere în mai multe magazine Kaufland, să înființeze primul Vertical Farming Green Hub pe teritoriul Bulgariei, cu o producție de peste 1250 m² și să acopere 100% din rețeaua de retail Kaufland și alte magazine locale.
De asemenea, până la finalul anului, Ultragreens a planificat și lansarea celei mai mari sere verticale din Europa, în Tătărani, județul Prahova. Investiția de aproape 2 milioane de Euro este realizată în colaborare cu Eisberg, liderul pieței din România pe partea de procesare de salate, parte a grupului elvețian Bell Food.
Produsele Ultragreens, cunoscute anterior ca Microgreens România, se găsesc în lanțurile retail (Kaufland, Carrefour, Auchan, Cora, O’fresh), cash & carry (METRO și Selgros), pe platformele de delivery online Freshful by eMAG, Sezamo, cât și în peste 1.000 de locații HoReCa.
Ultragreens
Ultragreens este pionierul agriculturii verticale din SEE, ducând horticultura către noi orizonturi, dezvoltând tehnologii și know-how pentru a spori beneficiile atunci când vine vorba de microplante. Facem acest lucru controlând toți factorii: apă, umiditate, temperatură, iluminare, conținut nutritiv, precum și diverse tehnologii de machine learning și AI. Misiunea noastră este să oferim producție agricolă sustenabilă și localizată, în timp ce viziunea noastră este să punem la dispoziție alimente sănătoase pentru toată lumea. Politica noastră este aliniată cu Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă: consum și producție responsabile, orașe și comunități sustenabile, sănătate și bunăstare. Atât Green Hub-urile cât și Microserele noastre funcționează în medii controlate, fără pesticide, fără OMG și folosesc cu 95% mai puțină apă. Ultragreens (cunoscut anterior ca Microgreens Romania) a fost infiintata in 2014, in București. Ultragreens Bulgaria LTD se ocupă în prezent de toate operațiunile din Sofia.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



