Consiliul Concurenței va analiza raporturile dintre restaurante și platformele de livrări online

Consiliul Concurenței a anunțat azi, 8 iulie 2021, că analizează patru sectoare digitale, la nivelul României, pentru a evalua caracteristicile acestora și impactul pe care îl au asupra concurenței. Cele patru sectoare analizate sunt: servicii de intermediere a livrărilor online; servicii de intermediere online a cazărilor, servicii de comercializare online a pachetelor turistice și servicii de publicitate online.

Analiza Consiliul Concurenței„Această inițiativă face parte din eforturile noastre de a asigura buna funcționare a sectoarelor online, mai ales în contextul în care suntem implicați în aplicarea la nivel național a Regulamentului European P2B care vizează, printre altele, transparentizarea termenilor și condițiilor de pe platformele online în relația lor cu firmele utilizatoare de servicii de intermediere online”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Credit foto: Shutterstock

Pandemia Covid-19 a subliniat necesitatea derulării afacerilor în mediul online, context în care, pentru ajunge la consumatori, tot mai multe companii au devenit parteneri/clienți ai platformelor de intermediere.

Astfel, autoritatea de concurență își propune să identifice cadrul și modul de funcționare a piețelor online din România, condițiile în care se desfășoară negocierile în fiecare sector, tendințele în furnizarea de servicii de intermediere online, precum și existența unui posibil impact asupra firmelor românești care utilizează servicii de intermediere online urmare a apariției unor condiții nefavorabile.

Ca urmare, Consiliul Concurenței va analiza raporturile între restaurante și platformele de livrări online, comportamentul platformelor cu specific turistic atât față de partenerii contractuali, cât și față de consumatori posibilul dezavantaj din punct de vedere concurențial al firmelor românești în ceea ce privește furnizarea de servicii de publicitate online.

În urma analizei, autoritatea poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

Context

Potrivit unui studiu recent, pandemia a adus schimbări permanente în comportamentul de consum al clienților. Spre exemplu, românii s-au îndreptat cu precădere spre canalele digitale pentru a-și face cumpărăturile, 56% dintre aceștia afirmând că nu vor reveni la obiceiurile anterioare. Doar 29% declară că se vor întoarce la „vechiul normal”, iar cca. 34% spun că vor folosi chiar mai multe aplicații digitale decât utilizează în prezent.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *