Facebook, rețeaua socială preferată a brandurilor de bere

Facebook este rețeaua socială preferată de către toate mărcile de bere.

Multe din cele mai cunoscute branduri de pe piața românească sunt prezente în Social Media exclusiv prin prisma acestui canal de comunicare.

Heineken este brandul de bere cu cei mai mulți fani pe Facebook. Potrivit unui clasamentului întocmit de Facebrands, pagina a primit peste 310 000 de like-uri.

Ursus are aproape 225 000 de fani, urmat de Bergenbier cu 150 000 de fani, Ciuc Premium cu aproximativ 128 000 de fani, Timișoreana cu 106 000 de fani și Becks cu 101 000 de fani.

Printre brandurile cu mai puțin de 100 000 de fani pe Facebook se regăsesc: Carlsberg cu aproximativ 53 000,  Ciuc Radler cu 52 000, Peroni Nastro Azzuro cu aproape 51 000, Golden Brau cu 49 000, Staropramen cu  41 400Stella Artois cu aproape 33 000 și Redd’s cu puțin peste 25 000.

Pe Twitter, Google Plus sau YouTube, brandurile de bere sunt prezente în număr nesemnificativ.

Staropramen are aproximativ 400 de followers pe Twitter.

Redd’s a fost introdus pe Google Plus în cercurile a mai puțin de 20 de utilizatori.

Peroni Nastro Azzuro are un canal de YouTube cu 37 de abonați și 87 000 de vizualizări. Tot pe YouTube este prezent și Redd’s, cu 9 abonați și peste 7000 de vizualizări.

Toate brandurile de bere sunt prezente în mediul online prin intermediul site-urilor oficiale, însă, în ceea ce privește rețelele sociale, Facebook rămâne, ca în cazul hypermarketurilor de la noi din țară, cel mai popular.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *