Farmec a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri în creștere cu peste 10% față de 2013

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 152 de milioane de lei (34 milioane de Euro), în creștere cu peste 10 % față de 2013, când a înregistrat 138 de milioane de lei.

Gama Farmec Natural

Anul 2014 a însemnat pentru compania clujeană și primirea titlului de SUPERBRAND la categoria “Îngrijire personală” pentru Gerovital, un premiu conferit în urma unei evaluări complexe de către SUPERBRANDS România și care certifică performanța excepțională a mărcii atât la nivel national, cât și internațional.

De asemenea, Farmec a inaugurat în anul 2014 două magazine de brand în orașele Salonic și Katerini din Grecia, unde cei care apreciază cosmeticele Farmec pot regăsi o gamă variată de produse și pot beneficia de consiliere din partea specialiștilor.

Investiții totale în valoare de peste 10 milioane de lei în  modernizarea laboratoarelor companiei și retehnologizarea unor linii de producție ne-au ajutat să ne extindem portofoliul cu produse moderne, dar și să eficientizăm substanțial procesul de fabricație. După încă un an de evoluție continuă, datorat în exclusivitate consumatorilor noștri dedicați și pasiunii lor pentru produsele românești, suntem bucuroși să ne confirmăm poziția de lider pe piața românească de cosmetice” a spus Mircea Turdean, Director General al Farmec  Cluj-Napoca.

La cifra de afaceri în creștere a contribuit și lansarea unor noi game de produse  în anul precedent, care valorifică ingrediente active performante: Gerovital Happiness (gamă de produse moderne pentru față și corp dedicate mai ales tinerelor), Gerovital H3 Evolution Perfect Look (gamă de produse specializate în estomparea imperfecțiunilor tenului), Gerovital H3 Derma+ ( gamă exclusivă de produse dermatocosmetice a companiei), Gerovital H3 Men și ArganPlus (gamă de produse pentru păr pe bază de ulei nobil de argan).

Pentru anul 2015, Farmec își propune menținerea aceluiași trend de creștere a vânzărilor ca în ultimii ani, îmbogățirea portofoliului de produse cu noi game și extinderea unor linii de produse deja existente.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,970 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Farmec a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri în creștere cu peste 10% față de 2013

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: