GfK susține oamenii de marketing să construiască mărci de succes

 GfK a dezvoltat o nouă abordare în aria cercetării de brand și de management al consumatorilor (customer management) care se bazează pe ideea că relaţiile dintre oameni servesc deopotrivă ca metafore şi modele care descriu relaţiile dintre consumatori şi mărci.

Această nouă abordare a fost dezvoltată de GfK în colaborare și prof. Susan Fournier de la Universitatea din Boston, unul dintre cei mai buni experți în managementul experienţelor cu o marcă. Metodologia se bazează pe o inițiativă de cercetare si dezvoltare globală în 11 categorii de produse și peste 250 de mărci.

John Wittenbraker, Director Global pentru Inovație, Brand & Customer Experience la GfK, explică: „Relațiile sunt în mod inerent emoționale și sociale. Acestea sunt de altfel şi cele două cele mai importante motoare ale comportamentului de consum. Relațiile sunt intuitive pentru consumatori și brand manageri în egală măsură. Deci, atunci când aflăm că unii consumatori văd marca mai degrabă ca pe un „erou iubit”, decât ca pe un „partener apropiat şi admirat”, toată lumea înțelege nuanțele care stau în spatele acestor relaţii, cum ar fi: așteptările consumatorilor faţă de marca respectivă sau a factorilor ce duc la succes sau la eșec. Această abordare permite o analiză dincolo de modalitatea tradiţională în care se măsoară performanţa mărcilor. De asemenea, pentru că surprinde tot ciclul de viață al relațiilor pe care consumatorii le au cu mărcile, modelul oferă strategiile corecte pentru gestionarea relaţiei cu consumatorul, care sunt esențiale pentru succesul unui brand pe termen lung.”

Acest model de relaţionare între consumator şi marcă reprezintă preocuparea GfK privind înţelegerea legăturilor existente între mărci şi consumatori, a experienţelor oferite de acestea, aducând un limbaj comun atât de necesar tuturor cercetărilor de piaţă legate de comunicare, brand management și loialitate.

Nou pe site! Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,864 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » GfK susține oamenii de marketing să construiască mărci de succes
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: