Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (”Legea nr. 81/2022”) a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 363 din data de 12.04.2022. Aceasta are ca scop transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar („Directiva (UE) 2019/633”). Iată cele mai importante considerații practice privind noile reglementări legislative în domeniul practicilor comerciale neloiale dintre intreprinderi și impactul asupra activității companiilor din piața de retail & FMCG, venite din partea Societății de Avocatură Voicu & Filipescu, un material semnat de Claudia Cărăvan, Senior Associate (foto-dreapta) și Beatrice Bealcu, Associate (foto-stânga).
Context
Legea nr. 81/2022 reglementează relațiile comerciale dintre furnizori și comercianți, în cadrul lanțului de aprovizionare, cu privire la practicile comerciale neloiale săvârșite în legătură cu vânzarea de produse agricole și/sau alimentare, nefiind aplicabilă relațiilor dintre furnizori și consumatori.
Noua reglementare a intrat în vigoare la data de 15.04.2022, însă este de așteptat ca la nivel practic, implementarea acesteia în relațiile comerciale de la nivelul lanțului de aprovizionare să întâmpine dificultăți din perspectiva numeroaselor interdicții cu caracter general, multe dintre acestea negăsindu-și corespondent în textul Directivei (UE) 2019/633.
Astfel, este de notorietate că, potrivit dispozițiilor art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, o directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar doar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele, acest principiu fiind reflectat chiar în textul Directivei (UE) 2019/633 la art. 3 (”statele membre se asigură că cel puțin toate următoarele practici comerciale neloiale sunt interzise”).
Însă, analizând prevederile Legii nr. 81/2022 constatăm că legiuitorul român a extins lista de interdicții cu mult peste cele prevăzute în Directiva (UE) 2019/633, restricționând drastic puterea de negociere a părților.
De asemenea, remarcăm că, prin noile prevederi, legiuitorul nu a urmărit să reglementeze întregul lanț de aprovizionare, ci să asigure protecție fermierilor și întreprinderilor mici și mijlocii, principalul criteriu avut în vedere pentru aplicarea Legii nr. 81/2022 fiind compararea cifrelor de afaceri a părților implicate, aceasta reflectând puterea de negociere a fiecăreia.
Astfel, Legea nr. 81/2022 nu se va aplica raporturilor juridice cu furnizorii a căror cifră de afaceri anuală depășeste pragul maximal de 350.000.000 de euro (aceștia nefiind încadrați în categoria întreprinderilor mici și mijlocii).
Practici comerciale neloiale interzise
În esență, Legea nr. 81/2022 reglementează două categorii de acțiuni și comportamente calificate drept practici comerciale neloiale, respectiv: practici comerciale interzise – asupra cărora părțile nu au putere de negociere și practici comerciale cu caracter flexibil.
1. Practici comerciale interzise – asupra cărora părțile nu au putere de negociere
Dintre acestea, printre cele mai importante, se numără:
- Depășirea termenului de plată stabilit conform contractului cu anumite perioade;
- Stabilirea unor termene de preaviz mai mici de 30 de zile lucrătoare pentru anularea comenzilor de produse agricole și/sau alimentare și de 60 de zile pentru delistarea unui produs marcă privată a unui producător pentru categoriile de produse care includ comercializarea unei mărci proprii a magazinului;
- Facturarea și/sau refacturarea și încasarea de la furnizor a altor costuri decât cele convenite în contractul comercial – în acest sens, costurile aferente extinderii rețelei de distribuție a cumpărătorului, amenajării spațiilor de vânzare ale comerciantului și evenimentelor de promovare a activității și imaginii cumpărătorului nu pot fi puse în sarcina furnizorului;
- Solicitarea către furnizor de plăți pentru deteriorarea sau pierderea de produse agricole și/sau alimentare, survenite în spațiile cumpărătorului după recepție, atunci când o astfel de deteriorare sau pierdere nu a avut loc din neglijența sau culpa furnizorului; fac excepție viciile ascunse pentru produsele agricole și alimentare pentru care furnizorul va trebui să suporte contravaloarea sau înlocuirea acestora;
- Solicitarea către furnizor a compensării costurilor aferente examinării plângerilor clienților referitoare la vânzarea produselor furnizorului, în absența unei conduite neglijente sau a unei culpe din partea furnizorului;
- Returnarea către furnizor a produselor agricole și/sau alimentare nevândute;
- Impunerea furnizorului a unei plăți pentru listarea produselor sale agricole și alimentare, precum și pentru expunerea spre vânzare a acestora;
- Solicitarea catre furnizor de taxe, indiferent de forma și denumirea acestora, care îl obligă pe furnizor să mărească artificial prețul de facturare al produsului;
- Aplicarea de condiții comerciale diferite pentru produsele marcă privată ale producătorilor față de produsele marcă proprie ale comerciantului, pentru listarea/afișarea la raft.
2. Practici comerciale cu caracter flexibil
Practicile comerciale cu caracter flexibil sunt interzise doar în cazul în care nu au fost convenite prin clauze contractuale clare și lipsite de ambiguitate, la solicitarea furnizorului. Dintre acestea, printre cele mai importante, se numără:
- Solicitarea unei plăți din partea furnizorului pentru publicitatea produselor agricole și/sau alimentare făcută de cumpărător sau pentru serviciile de marketing prestate de către cumpărător privind produsele agricole și/sau alimentare;
- Refuzul cumpărătorului de a renegocia prețul într-un termen mai mare de 10 zile de la data solicitării furnizorului;
- Solicitarea unei plăți din partea furnizorului pentru personalul care se ocupă de amenajarea spațiilor de vânzare sau obligarea furnizorului să pună la dispoziție personal în acest sens;
- Impunerea de taxe pentru plasarea secundară a produselor furnizorului la vânzare;
- Solicitarea unui cost din partea furnizorului pentru suportarea integrală sau parțială a contravalorii oricăror reduceri pentru produsele vândute de cumpărător cu titlu promoțional.
Depășirea termenului de plată și costuri ce pot fi puse în sarcina furnizorului
În cele ce urmează, ne vom apleca atenția asupra a două dintre practicile comerciale neloiale interzise, față de care retailerii implicați în lanțul de aprovizionare au arătat un interes deosebit: depășirea termenului de plată și costurile ce pot fi puse în sarcina furnizorului.
Depășirea termenului de plată
Legea nr. 81/2022 califică drept practică neloială depășirea de către comerciant a termenului de plată stabilit conform contractului cu anumite perioade, respectiv:
i. 14 zile calendaristice de la scadența stabilită prin contract în cazul produselor agricole și alimentare perisabile. Prin produs perisabil se întelege produs agricol și alimentar care, prin natura lui sau la stadiul lui de procesare, este susceptibil să devină impropriu pentru vânzare în termen de 30 de zile după recoltare, producere sau procesare;
ii. 30 de zile calendaristice de la scadența stabilită prin contract pentru alte produse agricole și alimentare.
În derularea procesului legislativ, această practică comercială neloială a cunoscut mai multe forme, inițial dorindu-se stabilirea limitei maxime a unor termene de plată în funcție de categoria de produse agricole și alimentare.
Însă, această abordare inițială pare că a fost abandonată, legiuitorul optând pentru stabilirea ca practică comercială neloială depășirea termenului de plată stabilit prin contract. Mai departe, noțiunea de ”termen de plată stabilit prin contract” trebuie raportată la alte dispoziții legale în vigoare.
Mai precis, în lipsa unor clarificări ori demersuri suplimentare din partea legiuitorului, pentru stabilirea termenelor de plată în contract, în cazul produselor agricole și alimentare, vor fi respectate dispozițiile Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare care prevede că termenul de plată al comerciantului către furnizor pentru produsele contractate şi livrate se stabileşte prin negocierea contractului, cu excepția termenului de plată pentru produsele alimentare proaspete care nu poate fi mai mare de 14 zile lucrătoare de la data recepţionării mărfii.
Costuri ce pot fi puse în sarcina furnizorului
Prin art. 3, pct. 4, Legea nr. 81/2022 interzice retailerului să solicite facturarea și/sau refacturarea și să încaseze de la furnizor orice alte costuri decât cele convenite în contractul comercial, customizând clar categoriile de costuri care nu comportă o ajustare la nivel contractual (costuri aferente extinderii rețelei de distribuție a comerciantului, amenajării spațiilor de vânzare ale comerciantului și evenimentelor de promovare a activității și imaginii comerciantului).
La nivel de descriere a interdicției, observăm, în primul rând, că această practică este încadrată în categoria practicilor comerciale interzise fără posibilitate de derogare din partea părților, însă, textul interdicției trimite totuși la înțelegerea părților din contractul comercial, ceea ce conduce la concluzia că această practică este interzisă ca regulă, însă există posibilitatea ca părțile să stabilească în concret costurile ce pot fi facturate/refacturate prin clauze contractuale.
În altă ordine de idei, prin comparație cu dispozițiile Legii nr. 321/2009, Legea nr. 81/2022 oferă o clarificare binevenită privind categoriile de costuri exceptate de la aplicabilitatea interdicției. Astfel, prin Legea nr. 321/2009, interdicția privind facturarea de costuri către furnizor prevede ca excepție situația în care costurile sunt legate de actul comercial fără, însă, a oferi o definiție clară pentru noțiunea de ”act comercial” (n.a. acțiunea în sine sau documentul semnat de părți) ori pentru sintagma ”legate de actul comercial”.
Acest aspect generează în practică dificultăți de interpretare. Or, Legea nr. 81/2022, clarifică această situație stabilind ca excepție de la interdicție acele costuri convenite în contractul comercial.
Suplimentar, observăm o omisiune din partea legiuitorului român care nu stabilește modalitatea în care regulile din noua reglementare înlocuiesc ori completează regulile stabilite în reglementări deja în vigoare. În acest sens, deși în textul Legii nr. 81/2022, interdicția privind facturarea/refacturarea de costuri către furnizor comportă o serie de modificări față de modul în care această interdicție este reglementată în Legea nr. 321/2009, în lipsa unei abrogări exprese totale sau parțiale a Legii nr. 321/2009, ambele reglementări rămân aplicabile. Această omisiune va naște inevitabil intrebarea – ”ce reglementare trebuie să respect?”.
Pentru o mai bună înțelegere a modalității corecte de stabilire de către părți prin contractul comercial a costurilor ce vor fi refacturate către furnizor, considerăm că părțile vor trebui să se raporteze la toate interdicțiile reglementate de Legea nr. 81/2022. În primul rând ne referim la interdicția privind solicitarea către furnizor de taxe, indiferent de forma și denumirea acestora, care îl obligă pe furnizor să mărească artificial prețul de facturare al produsului, însă și la interdiciile cu caracter flexibil care vizează anumite costuri ce pot fi puse în sarcina furnizorului.
Pe această linie, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 81/2022, trebuie avut în vedere că se poate solicita furnizorului plata pentru (i) publicitatea produselor agricole și/sau alimentare făcută de către cumpărător; (ii) serviciile de marketing prestate de către cumpărător privind produsele agricole și/sau alimentare; (iii) personalul care se ocupă de amenajarea spațiilor de vânzare utilizate pentru vânzarea produselor furnizorului; (iv) plasarea secundară a produselor sale agricole și alimentare spre vânzare; (v) acoperirea totală sau parțială a costului oricăror reduceri pentru produsele agricole și/sau alimentare vândute de cumpărător cu titlu promoțional, însă numai cu condiția ca serviciile facturate/refacturate să fie prestate la solicitarea furnizorului și reglementate prin clauze clare și lipsite de ambiguitate în contractul comercial sau printr-un act adițional încheiat ulterior. Cu privire la acestea, legiuitorul român a suplimentat prevederile Directivei (UE) 2019/633 și a stabilit că valoarea costurilor suportate de furnizor nu poate depăși 5% din prețul contractului.
Dispoziții finale și tranzitorii
Legea nr. 81/2022 se aplică contractelor comerciale încheiate după data intrării acesteia în vigoare, iar pentru cele încheiate anterior, părțile au obligația punerii lor în acord cu prevederile legii până la data de 31 decembrie 2022. Un astfel de termen este destul de ”curajos”, întrucât demersul implică o analiza amănunțită a contractelor existente sau a raporturilor juridice vizate, prin raportare însă la întregul set de interdicții prevăzute, cu atenție sporită pe modalitatea de formulare a acestora.
În realitate, orice modificare contractuală presupune o negociere între părți, iar experiența practică a demonstrat că negocierile pot fi extrem de dificile chiar și atunci când legislația aplicabilă nu comportă dificultăți de interpretare. Cu atât mai mult în situația de față, ne așteptăm ca negocierile dintre părți să fie mult îngreunate.
Totuși, ar fi binevenite niște clarificări/instrucțiuni prealabile din partea autorităților competente cu privire la interpretarea corectă a interdicțiilor prevăzute, astfel încât impactul asupra lanțului de aprovizionare să fie cât mai mic și, implicit, consumatorul final să nu fie afectat. Nu în ultimul rând, sunt așteptate clarificări și soluții inclusiv pe parcursul derulării relațiilor comerciale, pe măsură ce aceste prevederi vor fi sedimentate în constiința practică a furnizorilor și retailerilor.
Voicu & Filipescu
Cu un istoric de peste 20 de ani, Voicu & Filipescu este una dintre societățile importante de avocatură din România în domeniul consultanței de afaceri, acoperind o gamă largă de arii de activitate, inclusiv prin asistarea numeroșilor retaileri activi pe piața românească în legatură cu aspecte juridice care privesc activitatea lor comercială.
Sub brandul Voicu & Filipescu activează în prezent firma de avocatură, societatea specializată în consultanță fiscală și contabilă, Voicu & Filipescu Tax Advisers SRL și societatea profesională de practicieni în insolvență, V.F. Insolvență SPRL, care împreună acordă soluții integrate clienților grupului, companii multinaționale și locale.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
