Nielsen Global Connect, compania globală de măsurare și analiză de date, a publicat informații noi în legătură cu industriile globale de FMCG și retail, introducând un model nou despre cum vor ieși companiile din acest context de pandemie. COVID-19 a adus economiile într-o stare de șoc, iar pentru a putea merge mai departe, toate sistemele vor trebui repornite. “Reboot system” a fost tema principală a webinarului organizat pe această temă de către Nielsen România în 14 mai 2020, cu o zi înainte de ridicarea stării de urgență pe plan local. În România, coșul de cumpărături a crescut pentru 58% dintre consumatori, 53% dintre aceștia cumpără împachetări mai mari ale aceluiași produs, iar 46% dintre cumpăratori renunță la brandul obișnuit pentru alternative mai ieftine.
În cadrul noului raport, Nielsen identifică trei scenarii corespunzând celor trei orizonturi temporale: Revenire, Repornire sau Reinventare. Analiza din spatele acestui nou model ia în considerare condiții macro-economice globale precum șomajul, planuri de salvare din partea băncilor și rata dobânzilor, împreună cu preferințele de cumpărare ale consumatorilor generate de răspunsul guvernelor la sănătate și managementul bolii, toate aceste aspecte corelându-se, astfel, cu vânzările prevăzute în industria FMCG.
“Impactul acestei pandemii va fi profund și mult mai extins decât orice altceva am văzut în viețile noastre. De asemenea și ritmul acestei schimbări este extraordinar. În acest moment, lumea se recalibrează la nivel fundamental. Obiceiurile consumatorului se schimbă rapid și înțelegerea schimbărilor, în contextul acestor scenarii, va fi critică pentru modul în care afacerile vor prioritiza propria recalibrare pentru a întâmpina circumstanțele schimbate din cauza COVID-19”, a spus Scott McKenzie, Nielsen Global Intelligence Leader.
Ce, unde și cum vor face consumatorii achiziții?
Fiecare dintre aceste orizonturi temporale va determina ce, unde și cum vor face consumatorii achiziții de produse esențiale precum alimente și alte bunuri de larg consum, dar mergând progresiv și către produse neesențiale. Acestea vor depinde de mai mulți factori precum nevoile consumatorului “casnic”, punctele de interacțiune limitate, preferința pentru online versus proximitatea fizică din magazine, orientarea către branduri sau produse locale și schimbarea situației financiare cu impact în portofelul consumatorului.
După primul caz de COVID-19 înregistrat în România, consumul bunurilor de larg consum în comerțul modern ajungea la +30% față de perioada simlară a anului trecut, dar vânzările au avut o creștere spectaculoasă, de +80%, în săptămâna în care s-a anunțat intrarea în starea de urgență. Ulterior, vânzările din luna Aprilie au înregistrat valori relativ similare celor de anul trecut.
Tehnologia joacă un rol esențial
O analiză suplimentară realizată de echipa Nielsen Global Intelligence a arătat că tehnologia joacă un rol esențial în conturarea unei piețe mai inteligente atunci când vine vorba de viitorul retail-ului FMCG. În concordanță cu rezultatele studiului “Nielsen Survey on Coronavirus” (Feb 24 – 29, 2020), o vastă majoritate (93%) a consumatorilor sunt dispuși să îmbrățișeze tehnologia mobilă 5G, iar 60% dintre consumatori sunt dispuși să utilizeze inteligența artificială sau realitatea virtuală pentru a accesa produsele. În multe piețe adoptarea cumpărăturilor online a fost deja accelerată de COVID-19.
Nielsen: 39% dintre consumatorii din România au declarat că veniturile personale au scăzut sau vor scădea în viitorul apropiat
În România, Nielsen ia pulsul consumatorilor urbani o dată la două săptămâni, pentru a surprinde schimbările în atitudini și în comportamentul de cumpărare pe parcursul acestei perioade fără precedent. Rezultatele înregistrate în Aprilie arată deja primele semne de presiune financiară, 39% dintre consumatori declarând că veniturile personale au scăzut sau vor scădea în viitorul apropiat, în timp ce alți 39% declară același lucru pentru unul dintre membrii gospodăriei.
Același studiu ne semnalează modificări deja vizibile în comportamentul consumatorilor români: creșterea dimensiunii coșului de cumpărături, preferință pentru ambalajele de mari dimensiuni sau abandonarea mărcilor preferate în favoarea unor produse mai ieftine. De asemenea, din ce în ce mai mulți români evită plata cu cash și optează pentru variantele digitale, din dorința de a limita contactul, respectiv posibilitățile de contaminare cu coronavirus.
“Este nevoie ca retailerii și brandurile să examineze urgent gama de produse pe care o oferă și dinamica de preț în cadrul a două cazuri extreme de cumpărare. La un capăt al spectrului, consumatorii vor reduce cheltuielile din cauza șomajului, disponibilizărilor sau a altor provocări legate de COVID-19, în timp ce la celălalt capăt vor exista consumatori a căror putere de cumpărare va rămâne neschimbată.
În consecință, coșurile de cumpărături din FMCG vor trece prin reajustari rapide, cu recalibrări continue în cadrul inevitabilului context de recesiune. De asemenea, consumatorii vor îmbrățișa mai rapid noile tehnologii de cumpărare precum realitatea virtuală sau augumentată, ceea ce va crește nevoia de înțelegere a dinamicii cererii la nivelul tuturor canalelor,” a adăugat McKenzie.
Nielsen
Nielsen Holdings plc (NYSE:NLSN) este o companie globală de măsurare și analiză de date care livrează cea mai completă imagine asupra consumatorilor și piețelor din întreagă lume. Nielsen este format din două unități de business. Nielsen Global Media oferă industriilor de media și publicitate un instrument de măsurare independent și sigur, care asigură o înțelegere comună a industriei și care permite pieței din domeniu să funcționeze. Nielsen Global Connect oferă producătorilor și retailerilor din piață bunurilor de larg consum informații și perspective acționabile și o imagine de ansamblu a acestei industrii complexe și dinamice, în care companiile trebuie în permanență să inoveze și să crească.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.