Piața de jucării din România ar putea atinge anul acesta 120 de milioane de euro

Piaţa jucăriilor din România va creşte în 2014 cu aproximativ 20%, în contextul în care companiile care activează în această industrie îşi promovează tot mai agresiv produsele şi anunţă promoţii tot mai dese. Astfel, piaţa de jucării din România ar putea urca anul acesta la valoarea de aproximativ 120 de milioane de euro. Cele mai multe promoţii şi oferte vor veni în 2014 din partea magazinelor online de profil.

Românii cumpără jucării, în medie, de trei până la cinci ori pe an, iar coşul mediu la o singură comandă are o valoare de circa 100 de lei.

Mihai-Patrascu-CEO-TOYZ.roO valoare cu mult sub cea înregistrată la nivel european. Vânzările de jucării au în România un potenţial de creştere foarte mare. La noi, vânzările sunt foarte slabe în comparaţie cu ţările din vestul Europei. Spre exemplu, la nivelul întregii Europe, piaţa jucăriilor este, potrivit producătorilor, de aproximativ 16 miliarde de euro. Această stare de fapt este dată, în principal, şi de faptul că românii cumpără jucării ieftine şi, de regulă, de slabă calitate. Scopul nostru în 2014 este să ne axăm mai mult pe calitate şi nu pe cantitate şi să oferim clientului servicii foarte bune şi acea uşurinţă în achiziţie de care are atâta nevoie”, a declarat Mihai Pătraşcu, CEO TOYZ.ro.

Piaţa jucăriilor din România este la cheremul copiilor. În prezent se vând foarte bine produsele care se pot conecta la gadget-uri, cum sunt, spre exemplu, elicopterele care pot fi controlate cu tableta sau cu telefonul mobil, sau produsele, figurinele, care au corespondent într-un joc online. Cât priveşte sezonalitatea acestui business, iarna se vând mai bine jucăriile pentru interior, dar şi săniile, schiurile sau patinele, iar primăvara şi vara, jucăriile destinate activităţilor în aer liber: premergătoare, biciclete, triciclete, maşinuţe cu pedale, role şi aşa mai departe”, a mai spus Mihai Pătraşcu.

Referitor la tendinţele pieţei locale de jucării, se va vedea anul acesta o segmentare tot mai clară a clienţilor între produsele tradiţionale şi cele de ultimă generaţie, high-tech.

 

Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,835 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Piața de jucării din România ar putea atinge anul acesta 120 de milioane de euro
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: