Piața FMCG din Europa își continuă creșterea valorică și în Q1 2019. România, creștere de 10,4%

Sumele cheltuite de Europeni pe bunuri de larg consum (pe baza celui mai larg coș de categorii de produse auditate de Nielsen) au crescut cu +2.4% în Q1 2019, similar creșterii de 2.5% din Q4 2018. Piața FMCG din Europa rămâne stabilă din punct de vedere creștere, în primul trimestru din 2019. România se plasează printre țările cu creșterea cea mai mare dintre cele 28 de țări europene, cu o creștere de +10,4%.

După o încetinire bruscă a economiei, înregistrată în multe din țările europene în a doua jumătate a anului 2018, indicatorii macroeconomici arată o creștere a PIB-ului zonei euro în primul trimestru al anului 2019 cu +1.2%. Volumul vânzărilor, însă,  a înregistrat o evoluție  negativă (-0.5%) în Q1 2019, urmând tendința perioadei Q4 2018 (-0.3%).

„În timp ce în primul trimestru s-a înregistrat o revigorare a indicatorilor macro-economici în toată Europa, creșterea consumului FMCG pe piețele monitorizate de Nielsen rămâne modestă, comparativ cu evoluția înregistrată anterior : +2.4% în Q1 2019 versus +4% în Q1 2018” declară Iulia Pencea, Market Leader Nielsen Romania. „Dintre piețele mature, doar Spania reușește să treacă de media europenă ca ritm de creștere, în timp ce majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est depășește acest prag.”

Pe majoritatea piețelor Europene se observă un efect semnificativ al inflației (creștere de 1.7%) asupra vânzărilor de FMCG iar creșterea prețurilor impactează cumpărăturile. Astfel, consumatorii cumpără de fapt cu 0.5% mai puține unități de produse dar plătesc cu 2.9% mai mult pe unitate de produs, comparativ cu același trimestru anul anterior.

Cum se compară țările între ele

Turcia continuă să înregistreze cea mai mare creștere anuală a încasărilor (+ 20%), dar contribuția este datorată exclusiv inflației, deoarece volumul este la un nivel negativ (-5%) în Q1 2019 comparativ cu perioada anterioară. Alte țări care au înregistrat niveluri de creștere semnificative sunt Ungaria, Grecia, Rusia, Polonia și Serbia (+ 6,6%, + 4,9%, + 4,4%, + 4,3% și respectiv 3,8%). Pe de altă parte, Irlanda (-1,2%) a înregistrat cea mai mică creștere din Europa. România se plasează printre țările cu creșterea cea mai mare dintre cele 28 de țări europene, cu o creștere de +10,4%.

Dintre cele cinci mari piețe din Europa de Vest, Spania înregistrează cel mai mare ritm de creștere (+ 3,6%), urmată de Franța și Marea Britanie (2,1% și respectiv 1%), în timp ce Italia și Germania au înregistrat o scădere de -0,3% și respectiv -0,9%.

În comparație cu media Europeană, România a înregistrat creșteri mai mari atât in ce privește prețurile plătite (+3,3%) cat și volumele cumpărate (+7,1%), astfel încât cheltuielile totale pe bunurile de larg consum au crescut cu 10,4%.

Nielsen Growth Reporter

Nielsen Growth Reporter compară dinamica globală a pieței (creșterea în valoare și unități) în sectorul bunurilor de larg consum în toată Europa. Este bazat pe măsurarea vânzărilor pe care Nielsen o desfășoară pe 28 de piețe Europene, și acoperă vânzările din canalele precum magazinele alimentare, hypermarket, supermarket, discounter și convenience. Se bazează pe cel mai larg coș disponibil de categorii de produse măsurate în mod constant de către Nielsen în fiecare dintre aceste țări și canale.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,966 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Piața FMCG din Europa își continuă creșterea valorică și în Q1 2019. România, creștere de 10,4%
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: