Volumul de retail din România a crescut cu 12% în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2014, cel mai semnificativ avans înregistrat în Uniunea Europeană, arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Credit foto: Shutterstock
Cele mai mari creşteri au fost raportate în România (12%), Irlanda (8%), Polonia şi Marea Britanie (ambele cu 6,3%), iar scăderi s-au înregistrat în Luxemburg (11,8%), Bulgaria (2,5%) şi Slovenia (0,4%).
În septembrie, comparativ cu luna precedentă, retailul a urcat cu 0,3% în UE şi a scăzut cu 0,1% în zona euro, după ce în august retailul s-a menţinut stabil în UE şi în zona euro. Vânzările de combustibil auto s-au menţinut stabile, vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,1%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au scăzut cu 0,6%.
Cele mai mari creşteri au fost consemnate în Marea Britanie (2%), România (1,7%), Malta (1,1%) şi Irlanda (0,9%), iar cel mai semnificativ declin în Portugalia (2,2%), Belgia, Danemarca, Letonia şi Polonia (toate cu câte 0,7%).
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.



Pingback: Sinteza săptămânii 9 - 13 noiembrie 2015
Pingback: Cele mai importante evenimente din 2015, în piața de retail & FMCG din România