Românii preferă plata în numerar pentru achitarea facturilor

Potrivit unui studiu cantitativ derulat de Daedalus Millward Brown, aproape jumătate dintre românii intervievaţi consideră plata facturilor prin terminale electronice instalate în magazine drept cea mai avantajoasă metodă de plată.

Astfel, 44,8% dintre românii intervievați consideră că plata facturilor prin terminale electronice instalate în magazine este cea mai avantajoasă metodă, în timp ce plata la casieriile furnizorilor este preferată de doar 21,95%. În clasament urmează oficiile poştale, cu 11,5%, plata la ghişeul băncilor – 11,2%, plata direct prin ATM, în bănci – 6,1%, prin internet – 3,9%, şi numai 0,5% prin debit direct.

De asemenea, cercetarea oferă informaţii relevante şi despre comportamentul de plată al românilor, una dintre concluziile principale fiind prioritizarea plăţii facturilor, în defavoarea altor tipuri de cheltuieli. Astfel, majoritatea românilor (63,7%) îşi planifică bugetul având în vedere mai întâi plata facturilor, în timp ce, la polul opus, 12,75% dintre ei susţin că nu îşi fac nicio planificare a bugetului. Intermediar, 23,55% dintre români afirmă că îşi planifică atent bugetul, dar în anumite cazuri au alte priorităţi decât facturile.

Comportamentul atent şi responsabil este reflectat şi de raportarea românilor cu privire la termenul limită de plată – 52,4% declară că îşi plătesc întotdeauna facturile înainte de scadenţă, 39,65% plătesc frecvent înainte de scadenţă, în timp ce doar 7,95% declară că îşi plătesc facturile frecvent sau chiar întotdeauna după scadenţă.

În ceea ce priveşte timpul petrecut lunar pentru plata tuturor facturilor, 75% dintre utilizatorii serviciilor PayPoint estimează că petrec mai puţin de 10 minute pe lună în acest scop, în timp ce doar 11,7% dintre non-utilizatorii PayPoint reuşesc această performanţă; astfel majoritatea celor care preferă alte metode de plată pierd până la o oră lunar pentru a achita toate facturile.

Românii preferă în continuare plata în numerar pentru achitarea facturilor, peste 90% dintre ei optând pentru această variantă, în detrimentul plăţii cu cardul, se mai arată în studiul menţionat.

* Studiul a fost realizat de Daedalus Millward Brown la nivel naţional în perioada 19-26 martie 2012 pe un eşantion de 1.000 de persoane (utilizatori şi non-utilizatori ai serviciilor companiei PayPoint), în magazine partenere PayPoint selectate din mediul urban şi mediul rural.

 

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,991 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Românii preferă plata în numerar pentru achitarea facturilor
Explorează subiecte similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: