Bringo, primul e-grocery online din țară, aduce noi îmbunătățiri platformei

Piaţa de comerţ digital a înregistrat un ritm mai lent de creștere în anul 2022, comparativ cu anii precedenți, însă, totodată a devenit considerabil mai competitivă, în contextul în care tot mai multe magazine sunt create sau mutate în mediul virtual. Bringo, primul e-grocery online din țară aduce noi îmbunătățiri platformei.

bringo

Contextul economic și sociopolitic post pandemic a schimbat comportamentul consumatorilor. Astfel, odată cu mutarea în mediul on-line, presiunea pe timpii de livrare, solicitările și așteptările utilizatorilor cresc. Anul acesta, Bringo, prima platformă din țară specializată în cumpărături online și livrare la domiciliu, a adus o serie de îmbunătățiri pentru a răspunde cât mai prompt nevoilor generale și particulare ale utilizatorilor.

Noi orașe în platformă

Bringo a început anul prin introducerea opțiunii de livrare rapidă, în 30 de minute. Pentru a ajunge la cât mai mulți consumatori, în 2022, Bringo a avut lansări în noi orașe: Bârlad, Campina, Zalău, Alexandria, Tulcea, Slatina, Lugoj, Bistrița, Bacău, Craiova, Arad, Ploiești, Galați, Brăila, Botoșani, Piatra Neamț, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău și Râmnicu Vâlcea.

În momentul actual, aplicația poate fi folosită în 44 de orașe din țară. Interesul consumatorilor pentru varietatea produselor precum și tendința în creștere de a sprijini producătorii locali s-au reflectat și în lansările cu importanți furnizori regionali – Paco Supermarket pentru Focșani și Diana Supermarket pentru județul Vâlcea.

2022 a fost și un an de afiliere dintre Bringo și numeroși parteneri, cu scopul de a oferi utilizatorilor cât mai multe opțiuni în aplicație. În contextul diversificării nevoilor utilizatorilor aplicației și a schimbării comportamentului acestora către simplitate și accesibilitate, Bringo a extins metodele de plată disponibile pentru cumpărături online, prin utilizarea cardurilor de masă și a celor de cadou. Astfel, Bringo a realizat un parteneriat cu cei mai importanți emitenți de pe piața din România – Sodexo Benefits and Rewards Services (BRS) Up România și Edenred.

Extindere de parteneriate

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, Bringo a avut și o extindere de parteneriate cu noi retaileri – Penny și Cora. Totodată, Bringo și-a consolidat poziția de marketplace prin dezvoltarea mai multor verticale de business: evoMAG, iStyle, Douglas, Mobexpert. De la începutul anului, în aplicația Bringo au fost listați peste 130 de noi furnizori din categorii diferite, iar în prezent, aplicația susține peste 300 furnizori în aplicație, cu peste 2500 de magazine.

În scopul construirii unei experiențe omnichannel, aplicația a primit un design nou și un stack tehnic îmbunătățit, care să poată face față numărului tot mai mare de magazine din marketplace. Cu o interfață mai ușor de folosit, aplicația a venit și cu noi opțiuni pentru utilizatori, cum ar fi cea de partajare a coșului de cumpărături, cu ceilalți membri ai familiei. Astfel, poate fi realizată o listă comună, iar cumpărăturile sunt făcute on-line, împreună.

Topul preferințelor în experiența utilizatorului

La finele anului, raportul pentru Excelență în Experiența Clientului, realizat de KMPG l-a plasat pe Bringo în topul preferințelor de lider în experiența utilizatorului. Studiul se derulează simultan în 25 de țări la nivel global, pe un eșantion de peste 2500 de respondenți care au evaluat 140 de branduri. Pilonii luați în considerare vizează integritatea, timpul și efortul, abilitatea de a soluționa probleme, empatia, gestionarea așteptărilor clienților și personalizarea soluțiilor oferite clienților.

La final de 2022, Bringo a atins pragul de 6 milioane de comenzi. Cele mai importante îmbunătățiri realizate de Bringo pentru utilizatori se referă la extinderea serviciului de personal shopper și în alte orașe, cooptarea mai multor furnizori în platformă, inclusiv cu timp de livrare în 30 de minute, introducerea plății prin carduri de masă, actualizarea interfeței aplicației, și alinierea ofertelor din aplicație cu cele din magazinele fizice, pentru a oferi utilizatorilor o experiență cât mai bună pentru cumpărăturile on-line.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *