foodpanda intră în parteneriat cu Kaufland pentru livrarea rapidă a produselor la domiciliul clienților

foodpanda, cea mai mare platformă de food ordering din România, anunță lansarea unui parteneriat cu lanțul de hipermarketuri Kaufland România, pentru livrarea rapidă a produselor la domiciliul clienților. Pentru început, serviciul va fi disponibil în București și zonele limitrofe, Timișoara, Iași și Galați, urmând ca parteneriatul să fie extins la nivelul mai multor orașe din țară, până la sfârșitul acestui an.

Kaufland

Începând de săptămâna aceasta, prin secțiunea Shops a platformei foodpanda, utilizatorii vor avea acces la peste 3.500 de produse alimentare și nealimentare comercializate de Kaufland, disponibile pentru comandă rapidă la domiciliu, urmând ca numărul acestora să se dubleze în perioada imediat următoare.

Serviciul de livrare a produselor din magazinele Kaufland România prin foodpanda va acoperi toate categoriile, astfel că, pe lângă alimente de bază, clienții vor putea comanda fructe și legume proaspete, lactate dintr-o gamă variată, carne și produse proaspete de măcelărie sau produse congelate.

Un nou parteneriat pentru livrări

„Noul parteneriat pe care l-am încheiat cu lanțul de hipermarketuri Kaufland este unul strategic, având în vedere poziționarea și rețeaua foarte bine dezvoltată a retailerului. Suntem convinși că vom avea o colaborare de lungă durată, mai ales că am găsit în echipa Kaufland parteneri de încredere care împărtășesc aceleași valori ca și echipa foodpanda în ceea ce privește calitatea și atenția oferită fiecărui client.

Împreună ne propunem să ajungem la și mai mulți utilizatori care își doresc să le fie livrate cumpărăturile acasă, într-un timp foarte scurt. Aceștia pot scuti un drum până la hipermarket, pot evita aglomerația și își pot aloca mai mult timp pentru alte activități. Totodată, mizăm pe faptul că utilizatorii noștri vor aprecia oferta diversificată de produse alimentare și nealimentare”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

„Prin parteneriatul cu foodpanda ne-am extins serviciul de livrare la domiciliu, care acum este disponibil și pe această platformă, în linie cu misiunea noastră de a oferi tuturor clienților acces cât mai ușor, rapid și convenabil la produsele noastre, prin soluții moderne de cumpărături. Extinderea accelerată a acestui tip de serviciu în cât mai multe orașe, mici și mari, este o prioritate pentru noi, mai ales în aceste vremuri”, declară Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Livrări în 60 de minute

Potrivit foodpanda, timpul mediu de livrare a produselor comercializate de Kaufland va fi de aprox. 60 de minute de la momentul plasării comenzii în aplicație. Pentru început, clienții vor putea efectua comenzi zilnic în intervalul de timp 10:00-22:00, urmând ca până în decembrie programul să fie extins la 8:00-23:00 la nivel național și 8:00-1:00 în București. Valoarea minimă a unei comenzi este de 50 lei, iar greutatea maximă acceptată este de 20 kilograme. Taxa de livrare pentru fiecare comandă are o valoare unică de 4,99 lei.

foodpanda

foodpanda.ro este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 6000 de comercianți (restaurante și retaileri) din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș, Baia Mare, Bacău, Buzău, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Târgoviște, Alba Iulia, Drobeta-Turnu Severin, Mioveni, Roman, Târgu Jiu, Deva, Bistrița, Botoșani și Suceava.

Începând din acest an, foodpanda și-a extins serviciile în zona comerțului rapid și acoperă o gamă diversificată în afara livrării de mâncare, integrând în secțiunea Shops din platformă mii de produse disponibile pentru livrare imediată de la zeci de parteneri din retailul alimentar și non-alimentar precum: cora România, Inmedio, Viva Shop și mulți alții.

foodpanda este parte a grupului Delivery Hero, una dintre cele mai mari platforme de comenzi și livrări de mâncare la nivel global și lider în ceea ce privește numărul restaurantelor partenere, utilizatori activi și volum de comenzi în mai multe țări decât oricare dintre competitorii săi.

Kaufland

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 135 de magazine în România.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *