O selecție de peste 90 de vinuri de la 14 crame din Republica Moldova fac parte din cea mai recentă campanie de promovare online susținută de Wine of Moldova, în colaborare cu magazinul online TopDrinks.ro. Retailerul de băuturi alcoolice a creat o categorie specială de vinuri moldovenești, oferind cea mai vastă ofertă online de produse ale cramelor de peste Prut.
Campania va dura 3 luni, în care consumatorii vor putea să procure vinuri la prețuri promoționale, iar la cumpărarea unui set de 6 produse, vor primi cadou un termometru digital pentru vin.
Cele mai cunoscute vinuri moldovenești, distinse cu premii la concursurile internaționale, aflate în topul preferințelor a consumatorilor din România, acum, pot fi cumpărate online, dintr-un singur loc.
Inițiativa aparține Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) din Republica Moldova, în parteneriat cu Topdrinks.ro, care a creat o secțiune specială pentru Vinurile Moldovei. Astfel, cumpărătorii vor avea ocazia să savureze și să comande vinurile preferate, fără costuri suplimentare de transport și la prețuri promoționale.
“Vinurile din Republica Moldova sunt cunoscute pe piața românească pentru calitatea lor, de accea, ne-am dorit să le facem mai accesibile celor care își doresc să le procure. Parteneriatul cu un retailer online din România este o alegere firească pentru Oficiul Național al Viei și Vinului, având în vedere evoluția achizițiilor de produse din ultimul an.
Programul de promovare online a cramelor din Republica Moldova rămâne prioritatea noastră și în anul 2021, fiind o componentă a strategiei de comunicare pe care am adoptat-o în ultima perioadă” a declarat Ion Lupașco, Specialist Principal, Direcția Marketing și Dezvoltarea Piețelor, responsabil Programe B2B.
Cramele participante la campanie sunt: Asconi Winery, Vinăria DAC, Kazayak Vin, Mileștii Mici, Rădăcini, Timbrus, Mircești, Chateau Vartely, Poiana Winery, Gitana, Chateau Cristi, Purcari, Fautor și Cricova.
ONVV
ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.
Wine of Moldova
Wine of Moldova este brandul de țară care reunește toți producătorii de vinuri din Republica Moldova și este marcă înregistrată susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului care a reorientat complet industria viticolă din Moldova.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
