Dorna lansează o campanie de curățare a râurilor din România, ce va presupune instalarea unor dispozitive inovatoare de colectare a deseurilor transportate de ape

Toamna aceasta, Dorna anunță un nou angajament asumat pe termen lung, ca parte a strategiei sale de sustenabilitate – devenind apa care are grijă de ape. În acest sens, Dorna va lansa o campanie de curățare a râurilor din România, care va începe la finalul acestui an.

dorna

Campania, inițiată în parteneriat cu Administrația Națională Apele Române și dezvoltată cu suportul organizațiilor non-guvernamentale CSR Nest România și Clear Rivers – Olanda, se va desfășura etapizat și va presupune instalarea unor dispozitive inovatoare de colectare a deșeurilor transportate de apele râurilor. În prima etapă a acestei campanii sunt vizate două dintre cele mai importante râuri ale țării, respectiv Ialomița și Dâmbovița.

Acțiunile de curățare ale Dorna vor continua și în următorii ani

Campania Dorna va continua acțiunile de curățare și anii următori, râu cu râu, astfel încât, în viitor, apele care se varsă în Dunăre și în Marea Neagră să fie mai curate.

Grija față de mediul înconjurător a făcut întotdeauna parte din identitatea brandului Dorna. În 2014, Dorna a fost primul brand de apă îmbuteliat într-un tip de ambalaj inovator, realizat în proporție de 30% din plante – Plant Bottle. Această lansare a fost completată, de-a lungul timpului, de eforturi constante de reducere a conținutului de plastic din ambalaje, prin modificări ale sticlei și capacului, pentru ca, în 2020, Dorna să devină prima apă minerală naturală din România disponibilă în rPET – ambalaje realizate 100% din PET reciclat. Apa care are grijă de ape este, așadar, o continuare cât se poate de firească pentru un brand care și-a făcut un obicei din a acționa cu grijă și responsabilitate față de natură”, spune Iuliana Nedelcu, Marketing Director Coca-Cola România.

Fiecare tip de ambalaj poate juca un rol într-o economie circulară și poate redeveni o resursă valoroasă, dacă este colectat separat, reciclat si reutilizat. Acesta este și motivul pentru care începem curățarea râurilor și îi invităm pe toți cei care vor să ni se alăture să contribuie cu un gest care poate părea mic, dar care are un impact foarte mare: să colecteze plasticul separat de restul deșeurilor și, astfel, să recicleze din nou și din nou”, a continuat Iuliana Nedelcu.

Montarea dispozitivelor de colectare a deșeurilor

Dorna a început demersurile pentru montarea dispozitivelor care vor capta deșeurile transportate de curenții celor două râuri – Ialomița și Dâmbovița. Acestea vor fi amplasate pe cursul apelor și vor începe să funcționeze până la finalul acestui an, punerea în funcțiune depinzând de condițiile meteorologice din această iarnă.

Dispozitivele plutitoare, dezvoltate de organizația non-profit Clear Rivers din Olanda, extrag deșeurile din apă într-un mod pasiv: ele nu necesită energie sau intervenție umană pentru funcționare, ci se bazează exclusiv pe vânt și pe curenții din apă, care împing deșeurile în interiorul dispozitivelor. Cunoscute sub denumirea de The Litter Trap, aceste dispozitive sunt, de fapt, niște sisteme plutitoare, capabile să capteze gunoiul de la suprafața apei până la adâncimea de 1 m sub apă.

Creșterea capacității de colectare se face cu ajutorul unor brațe plutitoare, întinse pe lățimea râului, pentru a acoperi o suprafață cât mai mare. Deșeurile astfel captate sunt direcționate către o “capcană” de unde, odată colectate, nu mai pot scăpa înapoi pe suprafața râului, chiar dacă curentul își schimbă direcția, ele fiind blocate printr-un sistem inovator cu ușă semi-închisă. Capcanele sunt realizate, la rândul lor, din plastic colectat de pe ape și reciclat ulterior. Această caracteristică transformă aceste dispozitive în produse “circulare”: colectarea deșeurilor plutitoare se face astfel cu ajutorul plasticului colectat anterior de pe cursurile altor ape.

Colectarea a 5 metri cubi de deșeuri pe zi

Odată puse în funcțiune, dispozitivele vor putea colecta până la 5 metri cubi de deșeuri în fiecare zi (pentru un singur dispozitiv), cantitatea putând varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi tipul și greutatea plasticului colectat, condițiile meteorologice, curenții de apă și vânt etc. Deșeurile acumulate de fiecare dispozitiv vor fi, ulterior, trimise la stația de sortare și apoi redirecționate către fabricile de reciclare pentru a fi transformate în materiale noi sau, în cazul obiectelor degradate, către cele care valorifică deșeurile de ambalaj prin incinerare.

Dincolo de impactul direct asupra mediului prin inovarea ambalajelor, reutilizarea resurselor și măsurile pentru reducerea poluării, obiectivul Dorna este de a convinge cât mai mulți oameni să participe la această schimbare, prin adoptarea unui comportament responsabil față de mediu și însușirea principiilor colectării separate. Inițiativa Dorna se înscrie, astfel, sub viziunea platformei de sustenabilitate a Sistemului Coca-Cola, Dupa Noi – #NuNeOprimAici.

Dorna are în vedere continuarea campaniei și anul viitor, când, pe lista apelor curățate, vor fi adăugate și alte râuri din țară.

dorna

rPET: Bei Dorna, faci bine

Lansarea, în primăvara 2020, a ambalajului realizat din 100% PET reciclat, a însemnat pentru Dorna înlocuirea celor 5.000 de tone de plastic nou puse pe piață anual, cu plastic realizat din material reciclat, odată cu trecerea portofoliului Dorna la ambalaje din rPET.

Ambalajul de tip rPET păstrează aceleași standarde de calitate și siguranță ale ambalajelor Dorna și nu influențează în niciun fel conținutul de apă din interior, aceasta păstrându-și intacte proprietățile și puritatea.

Pe lângă reducerea cantității de plastic puse pe piață, sticlele realizate din rPET prezintă și alte beneficii pentru mediu, unul dintre acestea fiind reducerea energiei utilizate. Pentru a crea o sticlă din conținut reciclat, este nevoie de 75% mai puțină energie decât pentru crearea unei sticle din material virgin. În plus, fiecare tonă de rPET produsă salvează 1,5 tone de CO2, reducând astfel amprenta de carbon în procesul de producție.

Ambalajele de tip rPET se deosebesc de sticlele din PET reciclabil folosite până acum pentru îmbutelierea apei Dorna prin faptul că au trecut cel puțin o dată printr-un proces de reciclare. În plus, ele sunt în continuare și reciclabile, la fel ca orice alt obiect realizat din material de tip PET.

Dorna face parte din Sistemul Coca-Cola (Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România), care își propune ca, până în 2030, să recupereze o cantitate de ambalaje egală cu cea pe care o pune pe piaţă. Mai exact, pentru fiecare sticlă sau doză vândută, Sistemul Coca-Cola își propune să ajute la colectarea și reciclarea unei cantități identice.

Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2020, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 434 de milioane de euro, echivalentul a 0,20% din PIB-ul României.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *