
Auchan Iasi, cu o suprafata de vanzare de 5.300 de mp, este un format nou, mai mic decat restul magazinelor Auchan din Romania, insa oferta sa alimentara va fi la nivelul unui hypermarket de mari dimensiuni si va acoperi toate nevoile de consum.
Produsele proaspete au un loc privilegiat in magazin. Zilnic, in laboratoarele proprii ale magazinului se va produce pentru raioanele de brutarie, patiserie, gastro sau carmangerie astfel incat clientii sa se bucure in orice moment de calitate si prospetime.
Auchan le va propune iesenilor un magazin pozitionat discount, aceasta insemnand ca toate produsele sunt la preturi mici in permanenta. Insa, desi accentul este pe produsele de prim pret, clientii vor gasi in cadrul ofertei si produsele marca Auchan si brandurile nationale si internationale binecunoscute, precum si produse BIO sau premium.
Echipa de la Auchan Iasi va numara aproximativ 200 de persoane, care vor avea ocazia sa isi dezvolte spiritul comercial in cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri de comert din lume.
Auchan Iasi va avea 30 de case de marcat si va comercializa cca 20.000 de produse.


