Auchan organizează cel mai mare Târg de bere din România

  • de

În perioada 13-26 iunie, rețeaua de hipermarketuri Auchan organizează cel mai mare Târg de bere din România. În cadrul acestuia, vor fi prezente 350 de tipuri și mărci de bere din toată lumea.
Pentru Târgul de bere au fost selecționate cele mai bune beri, din peste 30 de țări. Acestea provin atât de la “marii berari ai Europei” precum Belgia, Germania, Cehia și Franța cât și din alte țări, precum Anglia, Australia, Austria, Grecia, India, Irlanda, Scoția, Italia, Japonia, Liban, Mexic, Republica Moldova, Olanda, Portugalia, Spania, Ungaria, Turcia, SUA.

Cu această ocazie, amatorii de bere vor găsi sortimente pentru toate gusturile: bere blondă, brună sau beri mai speciale, precum cele aromatizate sau nefiltrate. Nu vor lipsi nici sortimentele de bere bio, pentru consumatorii de bere dietetică, iar pentru șoferi există o diversitate de beri fără alcool.

O noutate este faptul că poate fi achiziționat și un tip de bere puternic alcoolizată– cu o concentrație de alcool de peste 18%.

Clienții magazinelor Auchan se vor bucura de berea lor preferată, îmbuteliată în diferite tipuri de ambalaje, de la 0,33l până la butoaie de bere.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *